Zboruri noi de pe Aeroportul din Craiova

Wizz Air oferă discount de 20% pentru biletele către sau care pleacă de la Aeroportul Londra Luton
Avion Wizz Air

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, anunță o intensificare semnificativă a activității Aeroportului Internațional Craiova (AIC) începând chiar din luna februarie, atât prin creșterea frecvenței zborurilor către Londra – Luton, cât și prin reluarea celor care conectează regiunea cu destinații din Italia, Germania și Spania.

Potrivit președintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, alături de cursele externe regulate, vor fi operate din primăvara acestui an mai multe zboruri estivale către stațiuni de un real interes turistic din Egipt și Turcia.

„Mă bucur să pot spune că am primit o serie de vești bune de la principalul operator aerian de pe Aeroportul Internațional Craiova, compania Wizz Air, care ne-a anunțat că zborurile către o parte dintre destinațiile cele mai solicitate de pasageri urmează a fi reluate în următoarele săptămâni.

Astfel, la începutul lunii viitoare se va reintroduce o cursă către Birmingham, iar din martie se vor relua zborurile către Madrid, Köln, Roma, Bologna și Milano. În plus, va crește frecvența zborurilor către Londra, pe aeroportul din Luton, rută care are în acest moment trei zboruri pe săptămână.

Și destinațiile exclusiv de vacanță vor fi accesibile pasagerilor din întreaga regiune, în condițiile în care doi operatori de turism vor introduce mai multe curse charter din această primăvară. Astfel, compania care anunța săptămâna trecută zborul către Sharm El Sheikh a precizat că vor fi disponibile și 5 curse charter către Hurghada, tot din Egipt. În plus, către Hurghada se va putea călători și cu un al doilea operator de turism, același care va derula, pe tot parcursul verii, curse în sistem charter către Antalya și Bodrum, din Turcia.

Chiar dacă mai este mult până la reluarea traficului de pasageri la nivelul pe care îl înregistram înainte de începutul pandemiei, Consiliul Județean și conducerea AIC vor continua demersurile de extindere a celor două terminale, pentru a spori gradul de confort al călătorilor care aleg aeroportul nostru“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Potrivit directorului general al Aeroportului Internațional Craiova, Sorin Manda, Agenția de Turism Mapamond și Cocktail Holidays vor opera zboruri în sistem charter către Hurghada în zilele de 3 aprilie, 10 aprilie, 17 aprilie, 24 aprilie și 1 mai, precum și către Sharm El Sheikh, în data de 30 aprilie.

Totodată, agenția de turism Prestige Tours International va oferi curse către Hurghada, în perioada 1 aprilie – 27 mai (cu plecare în fiecare joi), către Antalya, în intervalul 2 iunie – 22 septembrie (cu plecare în fiecare miercuri) și către Bodrum, în perioada 4 iunie – 10 septembrie (cu plecare în fiecare zi de vineri).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*