Zboruri charter spre Creta, de la Braşov, din această vară

Zboruri charter spre Creta, de la Braşov. FOTO Consiliul Județean Brașov

În perioada 1 iunie – 28 septembrie 2024, compania aeriană Sky Express Greece va opera în fiecare sâmbătă zboruri pe ruta Heraklion – Braşov – Heraklion.

Programul convenit în urma discuţiilor purtate de managerul operaţional al Sky Express, Konstantin Paskov, cu directorul general al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, Constantin Albu, este următorul: decolare de la Heraklion (HER) la ora 11:00, aterizare pe Aeroportul Braşov (GHV) la ora 13:05 şi decolare spre Heraklion la ora 13:55.

Zborurile vor fi efectuate cu o aeronavă având o capacitate de 180 de locuri.

Charterele anunţate de Sky Express au intrat în atenţia agenţiilor de turism, care au scos la vânzare pachete de vacanţă în Creta cu plecare de la Braşov.

„Am început să pregătim sezonul de vară, pe care ni-l dorim mai bogat şi mai diversificat decât cel de anul trecut şi avem toate motivele să fim încrezători că vom avea mai multe chartere decât în 2023. Sunt convins că locuitorii judeţelor Braşov, Covasna şi Harghita, şi nu numai ei vor alege să plece în vacanţă pornind de la Braşov şi se vor bucura de o experienţă de călătorie foarte bună”, a declarat Constantin Albu, directorul general al Aeroportului Braşov.

De menţionat este că în momentul de faţă, ofertele mai multor tour-operatori pentru vara 2024 includ zboruri de la Braşov nu doar spre Creta, ci şi spre destinaţii din Egipt (Hurghada, cu plecare din 22 mai), Turcia (Antalya şi Bodrum, începând cu 29 mai) şi Tunisia (Hammamet, din 14 iunie).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*