Xiaomi, lider global în tehnologie, a anunțat că s-a clasat pe locul 70 în Top 100 Kantar BrandZ al Celor mai Valoroase Branduri Globale în 2021. Este o ascensiune de 11 locuri față de anul trecut, cu o valoare a brandului de 24.8 miliarde USD (o creștere anuală de 50 de procente). De asemenea, 2021 este al treilea an consecutiv în care publicația plasează Xiaomi printre cele mai valoroase 100 de branduri din întreaga lume, o dovadă în plus a misiunii companiei de produce în permanență produse uimitoare la prețuri oneste, pentru a le oferi oamenilor din întreaga lume posibilitatea de a se bucura de o viață mai bună prin intermediul tehnologiei.
La Xiaomi, cercetarea permanentă în domeniul tehnologiilor de ultimă generație și a formelor de inovație este principala sursă a dezvoltării și creșterii companiei și produce efecte remarcabile pe termen lung, cum ar fi capabilitățile de încărcare super rapidă și performanțe tot mai solide ale produselor. Aceste inovații reprezintă dovezi ale eforturilor continue ale companiei de a explora și a împinge limitele descoperirilor tehnologice. În luna aprilie, devotamentul Xiaomi față de inovație a fost recunoscut și de Boston Consulting Group (BCG). Xiaomi a intrat în topul “Celor mai inovative companii din 2021”. Este pentru a patra oară când Xiaomi se află pe această listă.
Xiaomi se numără printre primele 5 branduri la categoria tehnologie destinată consumatorilor în Top 100 Cele Mai Valoroase Branduri Globale, datorită încrederii și suportului fanilor Mi și utilizatorilor din întreaga lume. Kantar BrandZ oferă evaluări ale brandurilor de vârf din industrie, dar și date din cel mai extins studiu referitor la valoarea brandurilor: aproape 4 milioane de interviuri cu consumatorii, care acoperă 18.500 de branduri din 512 categorii și 51 de piețe.
În martie, a fost introdusă o nouă identitate vizuală de corporație, care a introdus conceptul de design “Alive”. Acest element de branding își propune să consolideze poziția Xiaomi pe piața premium și, în același timp, să crească vizibilitatea brandului în rândul audienței prin noul logo dinamic. Conceptul “Alive” reprezintă mentalitatea și răspunsul Xiaomi în acest moment cheie al erei interconectivității inteligente. Xiaomi intră într-o nouă etapă și își extinde prezența de la produse mass-market la produse premium, de la tehnologie la artă; de la online la offline și în întreaga lume.
Potrivit Kantar, în Top 100 Cele mai Valoroase Branduri Globale s-a înregistrat o creștere remarcabilă de 42% în 2021, spre deosebire de creșterea de 6% de anul trecut și cea de 7 procente de-acum doi ani. Această creștere aduce peste 2 trilioane USD la valoarea totală a brandurilor din Top 100 și a reprezentat o ascensiune accelerată pentru cele mai mari branduri din lume, după perturbările provocate de COVID-19.
Be the first to comment