iOS 10 vine astăzi. Dacă Apple își păstrează obiceiurile din ultimii ani, îl vom vedea în Software Update după ora 18.00 sau 20.00 a României. Sigur, e simplu să faci acum update. Mergi la Settings – General – Software Update și apeși câteva butoane cu “De acord”, iar 10 minute mai târziu ai iOS 10.
Ei bine, eu mă adresez celor care vor să se asigure că e totul OK sau celor care vor să instaleze iOS “pe curat”.
Pasul 1: Back-up pentru conținutul aplicațiilor
Niciodată nu poți să ai în vedere problemele care pot apărea, așa că e bine să faci back-up la datele din interiorul aplicațiilor. Îți voi da câteva exemple de aplicații care au nevoie de un SYNC înainte de orice: Simplenote, Dropbox, Reeder, Overcast sunt doar câteva dintre ele. Ideal ar fi să deschizi aproape orice aplicație și să o lași să se conecteze la net, să comunice cu serverul și să sincronizeze datele. Durează doar câteva minute și ești în siguranță. Uneori Contacts sau Calendar nu își fac update corect și e bine să nu le ignori.
Dacă ai poze în Camera Roll poate că vrei să le descarci pe computer, în iCloud sau în Dropbox. Folosești Google Photos în paralel cu Dropbox? E și mai bine! Urcă pozele și video și acolo.
Pasul 2: Back-up pe iCloud și iTunes
Știu că sună redundant, dar sunt oameni care nu au făcut în viața lor de utilizator de iPhone / iPad niciun back-up pe iCloud sau iTunes. E atât de simplu și dormi mai liniștit. Crede-mă.
Pentru un back-up pe iCloud ai nevoie de o conexiune de net și să mergi la Settings – iCloud – Backup – Back Up Now. În funcție de data la care ai făcut ultimul back-up acolo, poate să dureze între 1 minut și… mai multe minute. Dacă ai măcar un back-up în ultimele 12 ore ești OK. Mie îmi place să fie în ultima oră.
Același lucru este bine să-l faci și în iTunes, pe computer. Legi telefonul sau iPad-ul la computer cu un cablu USB și mergi în iTunes la Summary – Backups – This Computer – Back Up Now. Cu ocazia asta am aflat și eu că ultimul back-up din iTunes îl am din luna ianuarie 2016. Noroc cu iCloud.
Pasul 3: Update pentru aplicații
Pasul acesta nu e obligatoriu, dar nu strică să ai aplicațiile updatate înainte să treci la iOS 10. Vei fi sigur că merg imediat și că te poți apuca de lucru. Nu ai altceva de făcut decât să mergi la AppStore – Updates și să apeși un “Update ALL” dacă e cazul.
Pasul 4: Bateria peste 51%
Nu ai nevoie de un tutorial pentru asta. iOS e posibil să nu te lase să faci update dacă nu ai cel puțin 50% baterie pe telefon sau iPad. Ai grijă să îl încarci înainte, nu atunci când Software Update îți spune că nu ai de ajuns baterie și trebuie să aștepți jumătate de oră.
iOS 10 o să meargă cu siguranță pe telefonul tău dacă îi faci un simplu update. Eu am de gând să șterg totul de pe el, să instalez iOS 10 și să setez telefonul ca unul nou. De ce fac asta? Pentru că știu că telefonul se va mișca mult mai bine și că resturile de aplicații sau de conținut de aplicații de pe el nu-mi vor mai ocupa la fel de mult spațiu. Nu fac acest pas la fiecare update, dar pentru un iOS major poate că merită.
Apropo, dacă nu îți place cum se mișcă iOS 10 pe telefonul tău iPhone 5 sau mai nou, poți să treci din nou la iOS 9, dar doar pentru următoarele zile.
De menționat și faptul că odată cu iOS 10, Apple a renunțat să mai instaleze “by default” anumite aplicații. Așa că vei fi nevoit să le cauți în AppStore. Totodată, vei putea să ștergi anumite aplicații pe care nu le folosești. Iată lista completă:
- Calculator
- Calendar
- Compass
- Contacts
- FaceTime
- Find My Friends
- Home
- iBooks
- iCloud Drive
- iTunes Store
- Maps
- Music
- News
- Notes
- Podcasts
- Reminders
- Stocks
- Tips
- Videos
- Voice Memos
- Watch app
- Weather
Ai întrebari legate de iOS 10? Nu uita să citești manualul de iOS disponibil pe site-ul Apple. Dacă totuși nu înțelegi ceva din manual, încă mai există pagina de Suport Tehnic pentru iPhone de pe boio.ro.
eu am pus ieri iOS 10.0.1 nu a scris ca e BETA, dar puteai sa instalezi daca erai inregistrat in BETA program.
Intrebarea mea: e BETA sau versiunea care apare diseara? :)
Dupa ce am instalat sa miscat greu pe 6 Plus. Bine, se instalau toate aplicatiile, iCloud si alte sincronizari.
Arata bine doar ca multe au fost schimbate aiurea, aplicatia de muzica, acum trebe obligatoriu sa apesi butonul din mijloc altfel nu il mai poti debloca cu amprenta, aveam obicei sa apas butonul Power si cu amprenta sa deblochez… poate se strica mai repede butonul acum :)
bine, pe 7 Plus o sa fie OK ca nu mai are buton.
iOS 10 a pus în recovery mode (bricked) mai multe iPhone și iPad, deci momentan e bine să wait …
Tocmai ce il actualizez prin iTunes. I’ve been bricked ?
@Ioan ai o optiune in settings, accessibility, home button….acolo poti bifa/debifa “Rest Finger to Unlock”
@ionica: eu am facut update pe iPhone si acum se face si pe iPad. Totul a decurs fara nicio problema. L-am facut din Software Update si nu pe curat pentru ca eram curios cum se misca. In zilele urmatoare voi face si pe curat, just in case.
Am instalat update-ul prin iTunes si totul este in regula. Sa speram ca nu patim acedais lucru si pe Mac peste fix o saptamana.
@Mihai P multumesc, am setat :) merge iara bine.
si ce versiune va apare acum la info 10 sau 10.0.1?
stiti cumva daca se poate reveni la functia “slide to unlock”?
O ora si douazeci de minute pt iphone si in jur de o ora pt ceas Cam mult
@Ioan: 10.0.1.
@George C: nu se poate pentru ca acum ai ecranul de widgeturi in stanga, dar exista varianta sa atingi butonul de HOME, fara sa-l apesi. Mergi la settings – general – accesibility – home button si activeaza: Rest finger to open.
@Eugen: e de inteles. Toata lumea vrea noul update. Serverele lor au fost in flacari. Probabil ca daca faceai update maine ar fi durat 5 minute :)
@Adrian: Multumesc mult pentru raspuns. ce vreau sa spun este ca nu merge, de ce cred eu ca la mine nu merge :-), asa cred eu, trebuie activata inca o optiune, in Settings, Touch ID & Passcode si dupa ce introduci codul, trebuie activat iPhone Unlock cu Touch ID. Posibil?