Vila Șuțu din Constanța deschisă publicului printr-o expoziție de new media art

Vila Șuțu

Sâmbătă, 21 august, cea de-a 17-a ediție One Night Gallery va avea loc în Constanța, la monumentul istoric Vila Șuțu, și va prezenta instalațiile de new media art realizate de studioul RIZI.

Înființat în 2013 de către un arhitect si un specialist în comunicare și multimedia, RIZI este un studio de design la intersecția dintre arhitectură, tehnologie și comunicare, care explorează diverse căi pentru a transmite emoția prin intermediul tehnologiei. Cu focus pe experience design, studioul reunește publicul și tehnologia prin proiecte cross-media atât în mediul fizic, cât și în cel digital prin proiecte precum expoziția de artă digitală BIOS, designul multi-media pentru pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2021, arhiva digitală a Muzeului Țăranului Român, instalații cu lumină pentru festivaluri din România și din Franța.

Constanța marchează a doua destinație a acestei expoziții itinerante, prima având loc la București la Gradina TVR, primul sediul al televiziunii române, prilej cu care a sărbătorit și 65 de ani de la prima transmisiune.

Vila Șuțu, gazda celei de-a 17-a ediții, a fost ridicată în 1899, a aparținut prințului Mihail Șuțu și a fost construită de arhitectul Grigore Cerchez. O clădire cu o istorie bogată de 122 de ani de existență, care a îndeplinit diverse roluri, de la locuința privată a prințului Șuțu și a familiei acestuia, la punct de observație în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la consulatul Republicii Socialiste Cehoslovace și Curte de Apel. În 2011, casa a revenit în proprietatea familiei, iar în 2018 a fost achiziționată de Theodor Lucian Ichim (Unigrains Trading) care a pus-o la dispoziția One Night Gallery pentru ca publicul să o poată descoperi din nou. Grădinile vor găzdui expoziția, iar parterul va fi disponibil pentru vizitare, cu tururi ghidate.  Amplasată deasupra mării, vila păstrează un aer istoric care va completa într-un mod inedit creațiile studioului RIZI.

Tema expoziției One Night Gallery Love RIZI este ELEMENTS și prezintă modul în care designul întâlnește natura; cele patru elemente primordiale ale naturii – pământul, focul, apa și aerul – comunică cu cele patru elemente esențiale din design – punctul, linia, planul și forma. Lumina și spațiul sunt elementele comune care leagă cele două lumi, cea naturală de cea artificială și sunt transpuse astfel cele 9 instalațiile arhitecturale.

Printre instalațiile expuse se numără: o instalație arhitecturală cinetică, o instalație cu vapori de apă care se joacă prin culoare, o instalație cu lumină care se modifică în funcție de mișcările făcute de vizitatori, o reinterpretate vizuală a focului printr-o construcție arhitecturală, o instalație interactivă care va permite publicului să se joace cu ideea de comuniune a apei cu focul și altele care compun o experiență multisenzorială prin lumină, sunet și mișcare.

Despre One Night Gallery

ONE NIGHT GALLERY este prima galerie de new media art din România care îmbină arta și tehnologia într-un nou concept de expoziție ad-hoc și susține tinerii artiști români. One Night Gallery este o punte între artist și public, care îi provoacă pe artiști să folosească noi instrumente de storytelling digital și să creeze proiecte care integrează realitatea virtuală, realitatea augmentată, video mapping, inteligență artificială, animație, sound design și instalații interactive.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*