ViewSonic a lansat Notas Pen Display și WoodPad Paper pentru a susține învățarea de la distanță

ViewSonic a lansat Notas Pen Display și WoodPad Paper

ViewSonic Corp., lider global pe piața soluțiilor de afișare, a anunțat lansarea noilor Notas Pen Display și WoodPad Paper, create special pentru îmbunătățirea învățării de la distanță, care permite utilizatorilor să se acomodeze mai ușor cu noua normalitate. Aceste soluții noi sunt proiectate pentru utilizare complementară acasă și în clasă și asigură portabilitate ridicată. Notas Pen Display PD1330 este cel mai subțire ecran de 13.3” pentru pen și este livrat împreună cu un pen fără baterie pentru a permite crearea, administrarea și partajarea de materiale digitale. WoodPad Paper este o soluție deosebit de prietenoasă, ce oferă avantajul digitalizării notițelor în timp real.

“În calitate de lider în tehnologia dedicată educației, ViewSonic s-a folosit de viziunea sa modernă pentru a răspunde provocărilor din domeniul educației apărute odată cu pandemia de COVID-19. Cu ajutorul soluțiilor noastre inovatoare, profesorii și elevii își vor îmbunătăți aptitudinile de a preda și de a învăța de la distanță, astfel încât revenirea la școală să se desfășoare fără probleme”, a spus Hasan Koçyiğit, Central/Eastern Europe Director la ViewSonic, completând: “Noile soluții reprezintă dovada preocupării manifestate de ViewSonic pentru îmbunătățirea procesului de educație, domeniu în care platforma myViewBoard asigură o experiență de învățare eficientă, intuitivă și deosebit de antrenantă.“

Notas Pen Display – Cel mai subțire ecran de 13.3” cu pen pentru profesori

Există două mari provocări cu care se confruntă profesorii atunci când trebuie să predea de la distanță – utilizarea greoaie a mouse-ului pentru a adăuga adnotări și menținerea contactului vizual cu elevii. Prin utilizarea unei table digitale portabile, profesorii pot scrie și adăuga notițe cu ajutorul Notas fără a întrerupe contactul vizual cu elevii, exact așa cum ar face-o într-o clasă reală. Acest dispozitiv nou permite predarea intuitivă fără ca profesorul să fie nevoit să își modifice comportamentul cu care este obișnuit.

La numai 0.8kg și un design ultra-subțire de 7mm, acest instrument vizual transmite conținutului cursului scris de mână, pe o tablă digitală, fiecărui elev din clasă sau de oriunde altundeva. Iar datorită specificațiilor sale de top, produsul poate fi folosit cu succes chiar și pentru predarea desenului.

Materialele utilizate pentru predare sunt afișate cu precizie pe tabla digitală cu ajutorul ecranului LCD mat cu 8192 niveluri de presiune și înclinare a pen-ului de +/-600 pentru o scriere cât mai naturală. Viteza de răspuns de 250pps (puncte pe secundă) reduce la minimum latența, care este mai mică de 26ms. Mai mult decât atât, pen-ul fără baterie este proiectat astfel încât să asigure precizie maximă pentru orice fel de scris de mână, formule matematice sau alte forme de conținut specifice predatului.

Pentru a oferi o experiență de utilizare mai bună, Notas dispune și de șase butoane ce pot fi definite de utilizator. Profesorii pot configura în acest fel scurtături pentru funcțiile pe care le folosesc cel mai des, precum ștergere sau recuperare. Iar datorită interfeței USB Tip-C, Notas poate fi configurat în așa fel încât biroul să rămână curat și ordonat.

WoodPad Paper – Un instrument prietenos pentru notițe digitalizate în clasă

WoodPad Paper a fost proiectat pentru a le permite profesorilor și elevilor să își introducă digital notițele în timp real, fiind prevăzut cu o suprafață tactilă și cu un pen fără baterie. Dispozitivul funcționează cu o gamă vastă de tipuri de hârtie, de la foi de notițe până la agende cu grosimea de până la 1cm. De asemenea, este compatibil cu pen-uri D1, iar liniile și culorile diferă în funcție de platforma software.

Fiind ideal ca soluție complementară la un laptop fără ecran tactil, WoodPad Paper permite 4096 niveluri de presiune și un unghi de înclinare de +/-600, alături de o rezoluție de 5080LPI și o suprafață de scris cu diagonala de 7.5”. În acest fel, scrisul de mână este digitalizat cu precizie, pentru administrarea și stocarea eficientă.

Pentru versatilitate și utilitate superioare, WoodPad Paper se alimentează prin intermediul interfeței USB, eliminând problemele implicate de înlocuirea bateriilor și asigurând compatibilitatea largă cu sistemele Windows, Mac OS și Chrome OS.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*