Tichetul de masă electronic de la Up România are în premieră şi o platfromă SMS, menită să informeze utilizatorul în timp real despre tranzacţiile efectuate şi soldul rămas pe card. Deţinătorul unui card de masă Cheque Dejeuner va fi mereu informat cu privire la data de alimentare a contului său şi valoarea tichetelor din cont, precum şi valoarea tichetelor rămasă în cont după fiecare plată efectuată cu cardul. Serviciul SMS asociat cardului de masă este conceput să ofere transparenţă şi control utilizatorului asupra propriilor cheltuieli. Astfel, acesta este mereu informat şi va primi SMS, indiferent de ora la care se desfăşoară tranzacţia.
Pe lângă serviciul SMS, cardul Up va beneficia şi de o aplicaţie telefonică care se va putea descărca în curând de pe App Store sau Google Play. Odată instalată, aplicaţia Up Mobile permite consultarea soldului de pe card, data alimentării şi valoarea tichetelor de masă.
„Niciodată nu a fost mai simplu ca acum pentru angajatori să implementeze soluţii de motivare şi stimulare a salariaţilor. Tichetul de masă este un astfel de instrument, iar pentru acei angajaţi care iubesc tehnologia, care fac în general plăţi online sau cu cardul şi nu au bani cash asupra lor, cardul de masă este o modalitate modernă prin care își pot plăti masa de prânz. Un mare avantaj al tichetului de masă electronic este că acesta permite folosirea unor fracţii din valoarea unui tichet, fără a pierde însă controlul asupra tranzacţiilor efectuate, utilizatorul având posibilitatea permanentă de a fi informat prin SMS, aplicaţie telefonică sau platformă online asupra valorii tichetelor şi cheltuielilor operate”, a subliniat Elena Pap, director general Up România.
Totodată, cardul de masă de la Up România are ca suport şi o platformă online – Up Online – unde beneficiarul îşi poate crea foarte simplu un cont online. Odată creat, poate face operaţiuni consultative precum: interogare de sold, istoricul tranzacţiilor, numărul, valoarea şi valabilitatea tichetelor de masă, reţeaua de magazine partenere. Activarea sau blocarea cardului sunt acţiuni operaţionale care pot fi efectuate din contul online.
Tichetul de masă de la Up România este un card de tip contactless, emis în parteneriat cu MasterCard, care oferă o utilizare simplă şi rapidă la comercianţii care afişează sigla Paypass pentru plata sumelor mai mici de 100 de lei, fără a mai fi nevoie de introducerea codului PIN. Cardul are o valabilitate de patru ani, angajatorii economisind timp şi resurse importante pentru achiziţionarea tichetelor de masă pentru angajaţi.
Tichetul electronic de masă beneficiază de aceleaşi avantaje fiscale ca şi tichetul pe hârtie, şi anume, scutirea de la plata taxelor social-salariale, deductibilitate la plata impozitului pe profit, precum şi un cost pentru angajator cu aproximativ 40% mai mic, comparativ cu aceeaşi sumă sub formă de numerar.
Pentru magazinele partenere, marele avantaj este că tichetele de masă electronice aduc decontarea imediată a sumelor utilizate.
Cardul de masă poate fi folosit într-o vastă reţea de parteneri care au contract de acceptare la plată a tichetelor de masă pe suport electronic încheiat cu Up România. Din reţeaua de magazine care accepta cardul de masa Up România se numără : Carrefour, Cora, Real, Mega Image, Penny XXL, Profi, KFC, Pizza Hut, Immedio, City Grill, Buongiorno, Caru cu Bere, Hanul Berarilor, Pizza Dominium, Oro Tori, Li Wu, Magazinele Dobrogea, Pambac, Luca, Marisan, Paul, etc. Lista completă este disponibilă pe www.upromania.ro.
Nu-mi cer scuze pentru frustrare.
Dar… in principiu era o vreme in care doreai sa ai tickete de masa pentru angajati pentru ca pe langa salariu era o cheltuiala si implicit se scadea din tva-ul datorat statului (adica mergeai cumparai acele tickete si apoi le dadeai angajatului bonificandu-l pe langa acel minim pe economie) numai ca … asemeni statului ugandez (imi pare rau dar romania este departe de germania) orice chestie buna se transforma in una sclavagista, si din pct de vedere contabilicesc nu se mai considera cheltuiala… asa ca majoritatea angajatorilor s-au trezit ca e mai bine sa creasca salariul decat sa dea bonuri de masa (adica mai ieftin). Apoi a aparut manevra bonurilor pe care le primeai de la angajator si le cheltuiai numai la angajator (adaptare la manevra statului a privatului).
Sistemul acesta electronic pur si simplu este doar o evolutie mica si cu costuri aditionale – ordine de plata , sms-uri … complicatii pe scurt. Acesta este motivul pentru care nu cred ca va fi … mindblowing… si am sa il compar cu 5 minute in plus la bateria telefonului .. in loc sa tina 4 zile tine 2 si dupa ultimele baterii deosebite 2 zile si 5 minute….. Cred ca ar face bine o comparatie nationala a biletelor pe hartie si cele electronice si a sumelor vehiculate.