UNIMAT sprijină comunitatea românească prin acțiuni de responsabilitate socială

Mihai Balaban. FOTO Sunday PR

Construcția unei companii puternice este asemenea construcției unei case puternice. Ai nevoie de o fundație solidă și de oamenii potriviți pentru a face lucrurile bine. Strategia de responsabilitate socială UNIMAT, companie cu peste 24 de ani experiență în materiale de construcții, are ca obiectiv “generarea de plus valoare” prin acțiuni care ajută și sprijină comunitatea din România.

Acțiunile CSR susținute de UNIMAT sunt parte integrantă a strategiei de comunicare și dezvoltare pe termen lung a companiei. UNIMAT s-a implicat de-a lungul timpului în numeroase activități de responsabilitate socială cu impact în comunitate, atât în anii anteriori, cât și în primele luni ale anului 2023.

UNIMAT a răspuns prezent la renovarea spitalului CFR din Sibiu și a fost alături în procesul de renovare a clădirii, furnizând o parte din materialele necesare lucrărilor: sisteme gips carton, șape grosiere și autonivelante, vopsea lavabilă antimicrobiană avizată de Ministerul Sănătății, parchet laminat și altele.

De asemenea, a dovedit că este un partener de încredere al comunității din Sibiu sprijinind promovarea principalelor zone de interes turistic și activitățile în aer liber în cadrul Festivalului cultural-sportiv ”Zilele Nordic”, pentru că implicarea poate face o diferență vitală, poate contribui la binele și sănătatea întregii societăți.

La începutul anului 2023, de Ziua Mondială a ONG-urilor, alături de aproximativ 40 de ONG-uri, UNIMAT și-a susținut misiunea de a aduce un impact pozitiv în comunitate și de a contribui acolo unde există o nevoie în societate.

”Toate acțiunile noastre de responsabilitate sociale au scopul de a sprijini comunitatea pentru că acesta este modul nostru de a ne îndeplini responsabilitățile față de societate. Angajamentul nostru este demonstrat de sprijinul pe care îl oferim programelor de CSR în mai multe sectoare, adesea în parteneriat cu alte organizaţii. Este nevoie de implicarea tuturor companiilor pentru a putea face diferența: problemele sociale și obiectivele de mediu, dezvoltare socială și economică ne privesc pe toți. La UNIMAT ne concentrăm să fim buni, dar numai împreună putem avea un impact semnificativ.”, a declarat Mihai Balaban, CEO UNIMAT

Compania UNIMAT își asumă misiunea de a fi partener implicat și susținător activ al comunității și al activităților umanitare, astfel, Mihai Balaban CEO a fost ales din nou Președinte al Filialei Crucea Roșie Sibiu.

”Acțiunile de voluntariat și sutele de mii de oameni implicați din toată țara ne arată an de an că împreună, uniți, putem să ne aducem contribuția în viața semenilor la nevoie. Sunt onorat pentru încrederea acordată și că fac parte din această organizație care se implică să facă din lume un loc mai bun, alături de oameni dedicați.” a declarat Mihai Balaban, CEO UNIMAT

Desfășurarea programelor de responsabilitate socială va continua și în 2023, în funcție de programele sociale și proiectele desfășurate.

UNIMAT este distribuitor de materiale de construcții cu o experiență de 24 de ani pe piața din România, ce oferă consultanță și sprijin pe toată durata lucrărilor. Deține în prezent 4 centre comerciale în 4 oraşe importante din Transilvania: Sibiu, Alba-Iulia, Cluj Napoca şi Târgu -Mureş. Sediul central UNIMAT se află în Şelimbăr, judeţul Sibiu.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*