Evoluția pieței industriale din România în primele nouă luni ale anului confirmă așteptările analiștilor cu privire la posibilitatea stabilirii unui nou record istoric până la finalul anului 2022, continuând astfel o traiectorie ascendentă începută în 2018.
Piața industrială din România a continuat să aibă o evoluție impresionantă în T3 2022, cererea brută ajungând la o valoare record de aproximativ 408.700 m², față de 188,400 m² în trimestrul doi și 129,000 m² în aceeași perioadă a anului trecut.
În primele nouă luni ale anului, cererea brută a înregistrat o creștere de 68% față de același interval din 2021, atingând valoarea de 881,400 m², față de 525,400 m².
“Nu sunt surprinzătoare volumele înregistrate pe piața inchirierilor de spații industriale moderne, iar evoluția ultimului trimestru este în linie cu așteptările noastre cu privire la anul 2023. Interesul companiilor din sectoarele de retail, logistică și producție se menține la un nivel semnificativ în continuare”, a declarat Mihai Escu, Senior Consultant Industrial.
Un sfert din totalul suprafeței închiriate în T3 a vizat chiriași din sectorul de retail, în timp ce logistica s-a situat pe locul al doilea cu 14% din total.
“Retail-ul și logistica predomină în continuare în ceea ce privește cererea de spații industriale în contextul menținerii consumului la un nivel ridicat în primele trei trimestre ale acestui an. Urmărim cu atenție evoluția acestui indicator, el fiind cel mai puternic factor de influență asupra cererii de spații logistice în prezent”, spune Mihai Escu, Senior Consultant Industrial.
În trimestrul al treilea s-au livrat 282,100 m², o valoare triplă față de cea din trimestrul precedent, fapt ce a adus stocul industrial modern din România la un total de 6,3 milioane mp inchiriabili. Ca urmare a numărului ridicat de livrări din T3, ratele de neocupare au înregistrat la nivel național o creștere de la 2.6% la 4%, un nivel în continuare redus.
“Urmărim cu interes evoluția ratei de neocupare, fiind un indicator important în evoluția negocierilor comerciale dintre proprietari și chiriași. Un nivel crescut de spații disponibile într-o anumită zonă va pune presiuni asupra dezvoltatorilor de a încheia contracte de închiriere, conducând astfel la o flexibilizare a termenilor comerciali pentru acele spații. Cu toate că apetitul investitorilor este încă ridicat pentru dezvoltarea de spații industriale noi, estimăm că rata de neocupare se va menține la un nivel redus, ceea ce va pune presiune pe chiriași în următoarele trimestre”, a precizat Mihai Escu, Senior Consultant Industrial.
Be the first to comment