Transportul feroviar de călători trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică

CFR Călători repune progresiv în circulație trenurile internaționale
Tren. FOTO CFR Călători

CFR Călători informează că începând din 29 octombrie 2023, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM.

Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

În noaptea de 28/29 octombrie 2023, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 29 octombrie 2023, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*