Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la Campionatul European de fotbal din Franța, competiție pe care UEFA s-a gândit că e bine s-o onoreze cu prezența Goal Line Technology (GLT), o metodă folosită pentru a determina dacă mingea a trecut sau nu de linia porții. Cu alte cuvinte, pentru a ne arăta clar pe ecran dacă a fost sau nu a fost gol, cel mai important lucru într-un meci de fotbal. Fostul șef al UEFA, Michel Platini, s-a împotrivit la început folosirii GLT la Euro 2016 – se gândea că arbitrii vor fi mai puțin concentrați știind că se bazează pe tehnologie -, dar s-a răzgândit înainte să-l suspende organizația, și bine a făcut.
Cei care se mai uită la fotbal își amintesc cu siguranță de meciul România – Bulgaria, de la Euro ’96, atunci când lui Dorinel Munteanu i-a fost anulat un gol clar ca lumina zilei, după ce mingea șutată de la vreo 30 de metri a mușcat transversala, intrând în poartă. Furat de dinamica fazei, arbitrul de centru n-a văzut că mingea a trecut dincolo de linia porții, asistentul a avut și el orbul găinii, iar România a pierdut în cele din urmă meciul cu 0-1. La patru ani după acel eveniment neplăcut, în timpul Campionatului Mondial din 2010, Frank Lampard a marcat un gol valabil pentru Anglia în meciul cu Germania, însă din nou arbitrul nu l-a văzut, pentru ca la Euro 2012, să-i vină rândul Angliei să profite de pe urma unei greșeli similare în partida cu Ucraina.
După ce Premier League a introdus GLT în sezonul 2013-2014, FIFA l-a folosit la Mondialul din urmă cu doi ani, iar Bundesliga l-a importat în stagiunea recent încheiată. Dintre sistemele care există pe piață, FIFA a ales Hawk-Eye, care mai este prezent în tenis și cricket. Sistemul foloseste șapte camere care urmăresc traiectoria mingii, a cărei poziție într-un anumit moment dat este determinată prin triangulație. În momentul în care mingea depășește linia porții, arbitrul primește un semnal pe un device special pe care îl poartă la mână și care ne amintește de epoca pagerelor.
Compania din Marea Britanie care deține sistemul Hawk-Eye a instalat tehnologia pe toate cele 10 stadioane din Franța care vor găzdui meciuri de la Campionatul European. UEFA a precizat însă că va menține un arbitru adițional în spatele liniei porții, dorind probabil să nu lase impresia că merge către robotizarea fenomenului. Există și o explicație concretă oferită de șeful arbitrilor de la UEFA, Pieluigi Collina: „Acum, cu GLT focusat pe linia porții, asistenții adiționali se pot concentra exclusiv pe controlul celorlalte incidente din careul de 16 metri, cea mai sensibilă zonă a terenului.”
Așadar, naționala României, care a pierdut duminică meciul amical cu Ucraina (mai multe amănunte aflați de aici), poate merge liniștită la Campionatul European, întrucât nu o va mai priva nimeni de goluri valabile. Tot ce trebuie să facă jucătorii antrenați de Anghel Iordănescu este să tragă la poartă, că de restul se ocupă tehnologia.
Be the first to comment