Compania TOKERO, lider de piață în domeniul crypto exchange în România, potrivit veniturilor înregistrate și raportate în 2021, respectiv o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro, un volum de tranzacții de 75 milioane de euro și un portofoliu de peste 40.000 de clienți în prezent, abordează un nou model de conducere și o nouă structură organizațională la nivel de business.
După deschiderea celei de-a doua runde de finanțare, ce include o componentă de community până pe 24 noiembrie, și după începerea demersurilor pentru listarea la bursă, TOKERO se află în plină creștere și expansiune, procese care generează în mod firesc crearea unor noi structuri de funcționare. ,
„Domeniul Crypto a schimbat radical modul de abordare în business, iar procedurile și tehnicile pe care le respectăm cu sfințenie în afacerile normale pot stagna un astfel de business diferit. Odată cu oportunitățile de creștere ale companiilor, apare și nevoia de creare a unor noi structuri, atât la nivel de execuție, cât și la nivel managerial. Această abordare a fost adoptată și în cazul grupului TOKERO care, începând de acum, aplică modelul de Co-CEO în structura sa organizatorică. Această poziție va fi ocupată de Sabin Simionescu căruia, pe lângă funcția de cofondator, i se datorează conceperea și dezvoltarea tehnică a businessului, experiență dublată de cunoștințe și implementare în aproape toate domeniile care țin atât de business în sine, cât și de domeniul crypto”, anunță Marius Morra, Co-CEO și Co-Fondator TOKERO.
Acesta precizează, de asemenea, că modelul și conceptul pe care le abordează TOKERO nu sunt noi, „de exemplu, Bitpanda, un unicorn austriac, din același domeniu de activitate, are doi directori generali. Sau, la nivel local, un exemplu relevant ar fi One United Properties, o companie bine-cunoscută din România și listată la bursă, care a adoptat același model, având doi Co-CEO în structura organizatorică. Pe măsură ce afacerile evoluează și se redefinesc, structurile organizaționale tradiționale trebuie să evolueze și ele”, declară Marius Morra.
Cu o experiență de peste 20 de ani în programare și peste 12 ani în antreprenoriat, Sabin Simionescu definește modelul său de carieră drept full-stack business-developer. Acum, atât Co-Founder, cât și Co-CEO al TOKERO, platformă ale cărei prime trei versiuni au fost scrise și implementate de el în proporție de peste 90%, Sabin are combinația ideală de skill-uri și autoritate pentru a duce business-ul într-o poziție de brand recunoscut și apreciat la nivel european. Mai ales că unul dintre principalele obiective pentru TOKERO în 2023 este o acțiune de pionierat în România și anume să devină primul exchange crypto românesc care se lansează și internațional, în țări precum Spania, Italia sau Franța, primul pas fiind făcut recent prin deschiderea TOKERO Franța
Experiența acumulată de acesta în domeniile legislație, contabilitate, marketing, vânzări, resurse umane, optimizare continuă și bucle de feedback va fi înmulțită cu core-competency de dezvoltare soluții software complexe, structurare date și procese, precum și livrarea întregii combinații într-o manieră ușor de exploatat de utilizatorul final.
„TOKERO este acum o platformă web ce satisface nevoia utilizatorilor de a schimba criptomonede. Țintim în câțiva ani să devenim parte din viața de zi cu zi a tuturor celor ce formează comunitatea TOKERO printr-o soluție ce acoperă majoritatea nevoilor financiare ale unei persoane conștiente de valoarea timpului și banilor săi,” declară Sabin Simionescu.
Funcția de CTO, deținută până în prezent de Sabin Simionescu, va fi preluată în totalitate de Cristian Cună care ocupa până acum poziția de Co-CTO. „Cristian Cună, care făcea deja parte din echipa TOKERO, va prelua poziția de CTO full-stack. După ce a condus cu succes dezvoltarea noii versiuni TOKERO v4, am încrederea că departamentul tehnic e pe mâini bune și sigure,” afirmă Sabin Simionescu.
Aceasta nu este singura schimbare pe care TOKERO o aduce în cadrul structurii organizaționale.
„Odată cu creșterea echipei, sistemul de management clasic trebuie înlocuit. Trecem la o nouă abordare, în care vom construi două echipe: una se va concentra pe creștere, iar cealaltă se va axa pe partea de menținere a calității serviciilor deasupra standardelor industriei. Pentru creșterea accelerată pe care ne-o dorim căutăm oameni cu abordări out-of-the-box, oameni care vor să scrie istorie alături de noi.”, a adaugat Sabin Simionescu.
Be the first to comment