Potrivit Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile în România, în decursul unui an de la începutul pandemiei, în topul industriilor care au solicitat cel mai mult serviciile companiei în 2020 s-au aflat: industria alimentară, cea de băuturi răcoritoare și alcoolice, urmate de industria chimică. Cea din urmă a înregistrat cea mai mare creștere a valorii comenzilor, de două ori mai mare comparativ cu 2019.
Una dintre cele mai importante tendințe observate de Rottaprint anul trecut a fost reprezentată de creșterea semnificativă a etichetelor pentru mărcile proprii din retail (private label), avans care se va menține și anul acesta, atât în România, cât în țările în care compania activează precum Germania și Ungaria. Acest lucru se datorează în mare parte eforturilor de comunicare și promovare ale lanțurilor de retaileri și a creșterii diversității produselor parte a brandurilor proprii.
„Anul trecut, cei mai mulți dintre clienții companiei au dezvoltat proiectele deja existente în strategia lor de business, iar din a doua jumătate a anului au început discuțiile și pentru alte proiecte noi. Prioritățile acestora în 2020 au fost livrarea la timp și în condiții de siguranță a produselor solicitate. Astfel, au găsit în Rottaprint un partener de încredere pe care se pot baza indiferent de evoluția epidemiologică, având partea de logistică asigurată prin prisma liniilor noastre de producție dar și prin furnizorii noștri”, a declarat Cristi Nechita-Rotta, director general Rottaprint.
În ceea ce îi privește pe consumatorii finali, în ultimul an, compania a observat două categorii distincte ale căror obiceiuri de consum s-au reflectat și în producția Rottaprint. Pe de o parte sunt cei care acordă o atenție mare prețului, cantității produsului sau ofertelor retailerilor. Prin urmare, compania a înregistrat o cerere mai mare pentru ambalaje și etichete pentru recipiente mai mari, în care se poate ambala o cantitate mai mare de produs, de cele mai multe ori cu un preț mai avantajos.
De cealaltă parte, sunt consumatorii care chiar și în contextul pandemiei nu au renunțat la grija pentru protecția mediului și optează pentru ambalaje prietenoase, care se pot recicla sau reutiliza în urma consumului produsului. Dintre țările în care compania clujeană operează, Germania a fost țara care a înaintat cele mai multe solicitări de produse din materiale reciclabile în 2020.
Potrivit reprezentanților companiei, anul 2020 a venit și cu o serie de provocări pe care compania a trebuit să le gestioneze. Printre acestea se numără: adaptarea modului de lucru în condițiile unei cereri foarte mari pentru anumite produse din industria alimentară și a dezinfectanților, implementarea măsurilor suplimentare de igienă în zona de producție care necesitau timp în plus, dar și blocajele și întârzierile de materii prime cauzate de restricțiile impuse la nivel internațional odată cu răspândirea accentuată a coronavirusului.
„În toată această perioadă, am comunicat foarte bine cu clienții noștri și am stabilit împreună produsele prioritare pentru livrare astfel încât să nu provocăm întârzieri în piață. Am oferit tot suportul logistic clienților din industria chimică, dar și celor care s-au orientat ulterior către producția de produse de igienă, însă fără a-i neglija pe ceilalți. Am reușit acest lucru datorită proceselor interne optimizate la cele mai înalte standarde, fiind nevoie doar de simple ajustări unde a fost cazul”, a completat Cristi Nechita-Rotta.
Be the first to comment