Într-un context în care educația depinde mai mult ca niciodată de tehnologie, iar procesul de predare și învățare a trebuit să fie adaptat într-un timp extrem de scurt la distanțarea fizică impusă de pandemie, Telekom Romania continuă să susțină performanța prin intermediul programului de responsabilitate socială ,,Bursele Telekom” și anunță câștigătorii celei de-a unsprezecea ediții. Astfel, zece studenți cu rezultate academice excepționale la discipline cu profil real, care s-au remarcat prin proiecte extracurriculare şi activităţi de voluntariat, vor primi câte o bursă lunară în valoare de 2.230 de lei. Aceasta va fi oferită în perioadele ianuarie – iunie și octombrie – decembrie 2021.
În competiție s-au înscris 162 de studenți admiși în instituții de învățământ superior de stat din România, în anul I, învățământ la zi, la una dintre specializările: automatică și calculatoare, cibernetică, informatică, matematică, inginerie electrică, electronică, telecomunicații și tehnologia informației. Astfel, în urma etapelor de jurizare, au fost desemnați zece câștigători:
- Asavei Andrei-Nicolae
- Burdușa Petru-Robert
- Buzea Alexandru-Mihai-Iulian
- Gliga-Hambeț Maria
- Lavric Mihail
- Mihai Radu-Ioan
- Murariu Alexandra
- Ploscar Andreea-Alina
- Ștefan Alexandra-Maria
- Tîrziu Andrei Nichita
“Câştigătorii de anul acesta sunt zece tineri dornici să obţină rezultate deosebite în specializarea pentru care se pregătesc şi să contribuie prin performanțele lor la schimbarea societăţii româneşti. Îi felicităm pe toţi studenţii care s-au înscris în program, le urăm mult succes câştigătorilor de anul acesta şi le mulţumim tuturor universităţilor, asociaţiilor studenţeşti şi jurnaliştilor care au promovat programul nostru şi anul acesta”, declară Ruxandra Vodă, Corporate Communications Director, Telekom Romania.
Juriul „Bursele Telekom”, ediția 2020-2021 a fost format din profesioniști din domeniul comunicării și cadre didactice universitare de specialitate: Emil Cazacu – Profesor Doctor Inginer, Facultatea de Inginerie Electrică, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Mihaela Perianu – Fondator şi Managing Partner, AIMS Executive Search & Consulting, Sorin Psatta – Lector, Facultatea de Jurnalism şi Stiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti și Integrated Communication Director, Graffiti BBDO România și Ruxandra Vodă – Corporate Communications Director, Telekom Romania.
Anul acesta, 13 universități de profil din țară au ajutat la promovarea și popularizarea inițiativei Bursele Telekom în rândul studenților: Universitatea din București – Facultatea de Matematică și Informatică; Academia de Studii Economice din București – Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică; Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Facultatea de Automatică și Calculatoare; Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați – Facultatea Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – Facultatea de Matematică; Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației; Universitatea din Oradea – Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației; Universitatea din Petroșani – Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică; Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești – Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică; Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Științe; Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor; Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Matematică și Informatică; Universitatea Politehnica Timișoara – Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Datorită calității remarcabile a aplicațiilor, compania a acordat în acest an zece burse. Telekom Romania susține și încurajează performanța tinerilor în educație prin intermediul programului de responsabilitate socială „Bursele Telekom”. De la lansarea acestuia în anul 2010 și până în prezent, aproximativ 2.500 de studenți cu performanțe notabile s-au înscris în competiție, iar 125 dintre aceștia au beneficiat de burse oferite de Telekom. Peste 440.000 de euro reprezintă susținerea financiară oferită de Telekom Romania câștigătorilor celor 11 ediții ale programului.
Be the first to comment