Nici nu stiu daca se numeste asa. Si nu pentru nu am folosit unul, ci pentru ca, pe vremea aia, ii spuneam simplu – Telefon.
Si apropo de asta. Pe vremea aia (probabil ca pina prin anul 2000) nu exista Parental Control, asa ca parintii mei aveau un mic lacat pe care il agatau de gaura de la nr 1 pentru ca eu sa nu pot sa formez. Lacatul se lovea de bucata de metal pina la care roteai discul si in felul asta nu puteai sa treci de cifra 1.
Bun. Asta credeau ei. Eu am reusit sa hack-uiesc sistemul. Am ridicat cu un patent bucata aia de metal pe jumatate in asa fel incit lacatul sa treaca de ea si sa pot forma numerele. Nu aveam de sunat cine stie pe unde, dar nu strica sa ai acces la un telefon din cind in cind.
Sa mai zic ca in ziua de azi copiii au telefoane mobile de pe la 6 ani, iar fata mea (care nu are inca un an si jumatate) stie sa dea “Slide to Unlock” la iPhone si sa puna telefonul la ureche ca sa vorbeasca. Chiar daca nu vorbeste inca…
Înseamnă că ești tânăr :-). Uite ce hack foloseau băieții cu experiență la telefonul cu discul încuiat cu lăcățel: formarea numărului din clape! Băteam repede numărul de format în clapa (furca) telefonului. De ex. Ca să formez 25692 (numărul prietenei mele pe vremea aia nu aveau prefix decât numerele interurbane) făceam așa: băteam de 2 ori repede, scurtă pauză, apoi băteam de 5 ori repede, apoi scurtă pauză, etc. Discul ăla de fapt asta făcea, trimitea niște întreruperi scurte, exact ca și cum ai fi pus receptorul în furcă.
Salutare. Dar de vorbitul ” pe fir ” stiati?:) o adevarata manie . Formai numere cu ajutorul clapetelor, numere nealocate care sunau in gol .Vorbeai ore intregi intre taraiturile suneriei……ce vremuri. Erau zeci de fete si baieti, se dadeau intalniri…. Ne spuneam ” firistii”….:) ….era ceva de vis pt acele vremuri.:)