După prima jumătate a anului 2022, Team First Software a înregistrat o creștere de 25% a cifrei de afaceri, față de aceeași perioadă a anului anterior, oferind sisteme software pentru managementului afacerii adaptate noilor cerințe ale pieței.
Cu o experiență de peste 14 ani pe piața din România, furnizorul de soluții ERP estimează pentru 2022 o creștere cu 30% față de anul trecut, datorită investițiilor în tehnologii noi și a datacenterului care asigură accesul fără întrerupere la rețeaua de internet a echipamentelor pe care le găzduiește pentru sprijinul clienților.
În 2021, compania a adăugat peste 15 clienți noi în portofoliu și a dezvoltat noi functionalități in aplicația Team Apps, un sistem integrat de management ce se adresează tuturor companiilor, atat celor mici și mijlocii, cât și companiilor de mari dimensiuni, datorită prețului accesibil, suportului prompt dar și a mediului de dezvoltare în care TeamApps ERP a fost conceput.
”Noi oferim solutii de automatizare a fluxului de lucru, nu un simplu program. Team Apps este rezultatul experienței noastre din ultimii 14 ani, în care am înțeles foarte bine nevoile clienților noștri. Sistemul nostru este conceput pentru a coordona complet toate fluxurile de producție, permite standardizarea datelor la nivel de companie, practic asigură tot controlul evidenței contabile și gestiunea financiară a unei companii.” a declarat Nicu Sorodoc, CEO Team First Software.
Funcționalitățile aplicației TeamApps ERP, Gestiune, Financiar-Contabil, Vânzări, Aprovizionare sau Productie reprezintă cheia gestionării unui business complet cu scopul de a măsura, evalua, controla, gestiona și cunoaște activele, datoriile și capitalurile proprii precum și rezultatele în funcție de perioada specificată.
În prima parte a anului 2022, Team First Software a adăugat peste 10 de companii noi în portofoliul de clienți, realizând implementări software și sisteme de gestiune. Printre companiile care au ales Team First Software se numără Unilever/Betty Ice, TabacXpress, Maribo Prod Carn/ Marisan, IRUM, MaviProd, InstanIce, Alevia, Rotta Natura, EuroMobila, Agriro, Abatorul Peris, etc.
”Le oferim clienților nostri cunostințe din experiența noastră și propunem variante pentru fiecare cerință cu care se confruntă. Ne străduim să fim alături de clienți și provocările cu care se confruntă de aceea facem traininguri dedicate înțelegerii sistemului ERP și cum poate automatizarea fluidiza fluxurile de lucru. Venim permanent cu soluții cât mai avantajoase de care au nevoie în funcție de context. De la început, am prevăzut ca automatizarea fluxurilor de lucru și conectarea în permanență la business sunt principiile de bază pentru afacerile care vor să rămână competitive.”, a declarat Nicu Sorodoc, CEO Team First Software.
Team First Software este un sistem ERP cu o experiență de peste 14 ani pe piața din România, care s-a dovedit a fi o soluție ideală pentru companiile ale căror sisteme nu mai fac față nevoilor de gestiune, căutând să-și fluidizeze activitățile cu ajutorul unei soluții integrate și rapide. Team First Software oferă soluții tehnologice de ultimă inovație în care se pot face ușor și eficient operațiunile de facturare, salarizare, gestiune producție, logistică.
Soluția ERP oferită de Team First Software este extrem de flexibilă și se poate adapta schimbărilor care ar putea interveni în companiile mici, mijlocii și mari. Asigurând succesul pe termen mediu și lung, sistemul ERP oferit de Team First Software este coloana vertebrală a tuturor proceselor de afaceri pentru companiile care au ales integrarea tuturor informațiilor dintr-o organizație într-o platformă unică.
Be the first to comment