Energia solară este un pilon esențial în orice strategie care vizează obținerea de energie verde în întreaga Uniune Europeană. Mulți români au ales în ultimul an să-și instaleze panouri solare pentru a contribui la creșterea sustenabilității și la reducerea facturilor, însă costurile în creștere pot fi o problemă pentru cei care doresc să investească în acest domeniu. Pentru a-i ajuta pe români să investească în continuare în energie verde, tbi bank a încheiat un parteneriat cu unul dintre cei mai importanți retaileri din acest domeniu, DbSolar.
Românii își pot cumpăra mai ușor panouri fotovoltaice pentru producerea de energie sau pentru încălzirea apei în gospodării, baterii, invertoare sau diverse vehicule electrice, precum biciclete, trotinete și triciclete. DbSolar oferă, de asemenea, consultanță specializată pentru clienții în căutare de soluții personalizate sau cu nevoi mai complexe.
„Europa se află acum în prima linie a schimbărilor care au loc la nivel mondial în ceea ce privește creșterea sustenabilității sistemelor energetice. România este parte integrantă a acestui proces, iar românii sunt foarte interesați de energia solară în acest moment. Prin acest parteneriat cu DbSolar, suntem alături de ei într-un moment în care costurile continuă să creeze probleme”, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank.
Clienții au opțiunea de a cumpăra în 4 rate fără dobândă, dar pot opta și pentru o perioadă de plată între 6 și 60 de luni, în rate fixe, cu o rată fixă a dobânzii, în funcție de nevoile lor.
„Energia verde este esențială dacă vrem să lăsăm generațiilor viitoare o planetă mai sănătoasă. Suntem alături de românii care vor să contribuie la construirea unui viitor mai verde, iar parteneriatul cu tbi bank ne ajută să ne lărgim baza de clienți și să îi ajutăm pe cei care nu și-ar permite să investească în acest domeniu”, a spus Iosif Mihai Bogdan, General Manager, DbSolar.
Be the first to comment