TBI Bank a încheiat 2021 cu cele mai bune rezultate financiare

TBI Bank

În ultimii ani, lumea s-a confruntat cu provocări neașteptate – când impactul pandemiei a început să se atenueze, au urmat evenimentele tragice din Ucraina. Această perioadă a fost dificilă pentru orice companie, dar unele s-au dovedit a fi mai reziliente decât altele. TBI Bank a lansat o mulțime de produse și inițiative noi, s-a concentrat pe clienții săi și a continuat să dezvolte o echipă puternică pe principalele piețe unde operează, iar rezultatele nu au întârziat.

Rezultatele financiare consolidate neauditate ale TBI Bank arată cel mai mare profit net din istorie, de 27.5 milioane de euro în 2021, cu 39% mai mult decat rezultatul înregistrat în 2020. Pe tot parcursul anului, tot mai multi parteneri din toate industriile au optat pentru soluția Cumpară acum, plătește mai târziu, iar la finalul anului 2021 reteaua TBI Bank depasea 14.000 de comercianti parteneri.

Compania s-a adaptat rapid la schimbările pieței și la preferințele consumatorilor, ceea ce a ajutat atât activitatea în segmentul retail, cât și în cel al IMM-urilor, să crească peste tendințele pieței și să contribuie pozitiv la rezultatele în ansamblu.

Fiind unul dintre liderii din Europa de Sud-Est în ceea ce privește finantarile retail și de tip BNPL, TBI Bank a gestionat anul trecut aproape 1,25 milioane de cereri de finantare în Bulgaria și România și a acordat aproape 500.000 de imprumuturi. Creșterea poate fi observată atât în sectorul de retail, cât și în cel al IMM-urilor din Bulgaria și România deoarece activele totale ale băncii au crescut cu aproape 30%, ajungând la 710 milioane euro, iar portofoliul de imprumuturi a ajuns la 544 milioane euro la sfârșitul anului. România, cea mai mare piață unde activează TBI Bank, a fost lider din perspectiva creșterii (38% în România; 32% în toate piețele) și a contribuției la performanța companiei în ansamblu.

În contextul acestor rezultate pozitive, veniturile TBI Bank au crescut cu 24%, până la 124 de milioane de euro, în principal datorită creșterii cu 14% a veniturilor nete din dobânzi. Profitul operațional a ajuns la 96 de milioane de euro în 2021, în creștere cu aproape 30% de la an la an, iar profitul înainte de impozitare s-a ridicat la 34,6 milioane de euro, cu 50% peste nivelul din 2020. Creșterea cu 19% a cheltuielilor generale și administrative ale băncii, până la 61 de milioane de euro, a fost determinată în principal de evoluția accelerată a portofoliului de imprumuturi și de investițiile în noi linii de business și piețe.

De asemenea, portofoliul de depozite al TBI Bank a ajuns la 411 milioane de euro la sfârșitul anului, demonstrând o creștere solidă, cu mult peste performanța pieței. TBI a rămas un partener de încredere pentru persoanele care caută un randament bun pentru economiile lor. O creștere impresionantă a fost înregistrată în România, unde banca și-a mărit portofoliul de depozite de retail cu 53%, în timp ce piața în general a fost în scădere.

La sfârșitul anului 2021, banca avea o poziție solidă atât pe partea de capital, cât și în ceea ce privește lichiditatea. Pe bază consolidată, rata de adecvare a capitalului (CAR) a fost de 23% și rata de acoperire a lichidității (LCR) a fost de 376%, de peste 3,5 ori mai mare raportat la limita reglementată. Operațiunile TBI Bank au fost susținute de disciplina în gestionarea costurilor (49% din raportul costuri/venituri), ceea ce a permis ca rentabilitatea portofoliului de lucru (ROWP) să ajungă la 27%, rentabilitatea activelor (ROA) la 4,3% și rentabilitatea capitalului propriu la 18.4%. Acest lucru plasează din nou TBI Bank în topul celor mai profitabile bănci din Europa de Sud-Est.

„Rezultatele noastre record din 2021 reflectă munca excepțională a întregii echipe TBI, care imbunatateste în mod constant produsele și serviciile noastre pe toate piețele de activitate, pentru a satisface nevoile în continuă schimbare ale clienților noștri”, spune Petr Baron, CEO-ul TBI.

„2021 marchează o etapă importantă în istoria organizației noastre: intrarea pe noi piețe – Lituania și Grecia. Privim cu încredere spre 2022, un an în care ne vom menţine poziţia de lider BNPL în Europa de Sud-Est și vom continua să depășim standardele din sectorul bancar. Și, bineînțeles, ne vom continua eforturile de susținere a colegilor și prietenilor din Ucraina, care trec prin momente atât de dificile.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*