Târgul Etno Dobrogea – Liant de tradiție, 24-26 septembrie 2021, aflat la a doua ediție, își propune să aducă în prim-plan produsele tradiţionale dobrogene pentru a promova un mod de viaţă sănătos şi natural, dar şi pentru a încuraja comunitățile locale sa dezvolta afaceri locale care să pună în valoare produsul traditional. În acest scop, Asociația Moesis Tradițional şi-a propus să ducă mai departe tradiţia seculară de la gastronomie deltaică, la meşteşuguri, port tradiţional, până la atestarea produselor locale autentice, iar evenimentul se înscrie armonios în conceptul de Turism Deltaic.
“Avem nevoie de produse atestate tradiţional, de produse românești autentice, naturale, pentru a ne hrăni sănătos. În reţetele de fabricaţie nu se folosesc E-uri, ci numai ingrediente locale, materii prime naturale, toate acestea contribuind la starea noastră de bine şi de echilibru”, declară Paula Vals, preşedintele Asociaţiei Moesis Tradiţional.
Târgul Etno Dobrogea, se va desfășura în municipiul Tulcea, platoul exterior, Piața Mircea cel Bătrân (Piața. Civică) în perioada 24-26 septembrie 2021, în intervalul orar: vineri și sâmbată 09.00- 19.30, iar duminică 09.00-14.00, umând a fi puse în evidență:
- Produsele derivate din pește, carne de porc, oaie, pui, curcan;
- Mierea de albine si alte produse apicole;
- Produsele de panificație, patiserie și cofetărie;
- Produsele prelucrate prin conservarea fructelor și legumelor: siropuri, gem, dulcețuri, zacuscă.
Se vor alătura evenimentului și Asociației Moesis Tradițional, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, meșteșugarii tulceni, precum și firmele Piccolo Angelo S.R.L. (Tulcea) – cu produse de cofetărie, patiserie și conserve din legume/fructe atestate tradițional (Cozonacul Comoara Măcinului și Plăcinta dobrogeana), Deltaica Seafood S.R.L.(Tulcea) – cu produse tradiționale din pește (Scrumbia de Dunare afumată, salate din icre, pește afumat sau marinat), Avi Giis S.R.L.(Vâlcea) – cu bunătăți din carne, gustoase și sănătoase atestate tradițional, Mirdatod Prod S.R.L.(Mures) – cu recunoscutele produse lactate de Ibănești, Toto S.R.L. din Maramureș – produse tradiționale din carne, PFA Chise Florian din județul Bihor, producător tradițional de palincă, PFA Ţirban Marius din județul Bihor – plante medicinale și ceaiuri, Florin Ioan Rosa, apicultor, II Rusu Mihaela din județul Botoșani, producător tradițional de dulceață, Tilioi Ovidiu din județul Vâlcea, apicultor și multe alte surprize.
Evenimentul se va derula cu respectarea tuturor normelor de siguranță impuse de autorități în conformitate cu Ordinul Ministerului Culturii, nr. 2941 din 19 iunie 2020.
Be the first to comment