„Sunset Sea-mphony 2020” – muzica aduce bucurie și în pandemie

Sunset Sea-mphony la Constanța

„Sunset Sea-mphony”, un eveniment devenit deja tradiție, bazat pe un concept unic în România, se apropie de final.

Ediția din acest an a fost așteaptă cu același interes de public și de turiști, care au asistat în număr foarte mare la reprezentațiile orchestrei simfonice „Bigg Dimm a’Band” a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Pentru că organizatorii au respectat cu strictețe regulile de distanțare socială impuse de autorități pentru a combate noul coronavirus, spectatorii au stat pe scaune, spre deosebire de anii trecuți, iar spațiul a fost delimitat. Toate acestea nu au oprit însă nici bucuria lor de a asculta muzică, nici plăcerea membrilor orchestrei de a cânta.

„Ne bucurăm că putem oferi muzică de calitate publicului constănțean și turiștilor, că le putem aduce momente de bucurie. Oricât de dificil ar fi pentru noi, aplauzele de la finalul fiecărei melodii, privirea spectatorilor și mulțumirile pe care le primim ne fac să continuăm. Au fost și sunt ore frumoase la Sunet Sea-mphony, un eveniment ajuns la a patra ediție despre care putem să spunem că a devenit o tradiție în Constanța”, a declarat Georgiana Rusu, organizator.

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu, în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și cu Teatrul de Stat Constanța. Bugetul total al proiectului este de 333.000 lei, reprezentând 300.000 lei – finanțare asigurată de municipiul Constanța și 33.000 lei – contribuția proprie a beneficiarului. Sponsor: Infinity Art Dental.

„Sunset Sea-mphony 2020” propune, în această vară, o nouă abordare inovatoare: sunt susținute câte două concerte în fiecare zi, primul în Parcul Arheologic din vecinătatea sediului principal al Primăriei Constanța (19:00 – 20:00), cel de-al doilea în spațiul deja consacrat, la grupul statuar „Pescarii” de pe faleza Cazinoului (21:00 – 22:00). Orchestra din Cluj a pregătit 75 de melodii diverse, de la Gică Petrescu și Dan Spătaru la Nirvana și Shostakovich.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*