După cum era de așteptat, schimbările economice din 2023 – la pachet cu inflația ce a determinat imprevizibilitatea prețurilor – au impactat obiceiurile generale de consum. Astfel, românii s-au concentrat în ultimele 12 luni pe urmărirea reducerilor sau plățile în rate, când a venit vorba despre achizițiile de haine ori încălțăminte.
Pentru a înțelege mai bine maniera în care s-au modificat atât percepția, cât și comportamentul românilor față de achizițiile vestimentare în ultimele 12 luni, GLAMI, platformă europeană lider în descoperirea modei, a derulat, în intervalul 5-9 ianuarie 2024, un sondaj cu ajutorul a 6,054 respondenți din rândul vizitatorilor www.glami.ro, ca parte a analizei Year in Review.
Creșterea prețurilor, considerabilă de la an la an
Dacă în 2022 procentul celor care simțeau o ușoară creștere a prețurilor la haine, încălțăminte, accesorii era de 45%, în 2023 numărul persoanelor care cataloghează majorarea prețurilor la articolele de modă ca fiind considerabilă a crescut cu 6% YoY (de la 32%, la 38%).
În fapt, 48% dintre participanții la studiu declară că inflația le-a influențat achizițiile fashion, fiind nevoiți să cheltuiască mai puțin pentru îmbrăcăminte și încălțăminte decât înainte. Acționând în consecință, 61% au cumpărat mai puțin, 36% s-au concentrat pe reduceri, 16% și-au stabilit în avans bugete mai stricte, 12% au optat pentru magazine mai ieftine, 8% s-au orientat către opțiunile second-hand, iar alte câteva procente și-au vândut piese din garderobă ori le-au reciclat.
Printre soluțiile cele mai populare se numără totuși preferința pentru articolele vestimentare cu preț redus. 13% dintre participanții la sondaj spun că achiziționează în prezent doar produse la reducere, iar 55% cumpără de obicei haine la promoție, reușind astfel să nu exagereze în privința sumelor investite.
Magazinele online, destinațiile preferate pentru shopping
Când vine vorba despre locul preferat pentru cumpărături fashion în ultimele 3 luni, 62% din români aleg e-shopurile, 24% frecventează în mod egal magazinele virtuale și cele fizice, în timp ce doar 6% au o afinitate exclusiv pentru magazinele offline.
Aceste rezultate n-ar trebui să ne mire, mai ales dacă ținem cont de faptul că 59% dintre respondenți consideră mai comod să probeze produse acasă și să le returneze dacă nu îi avantajează, pe când doar 31% optează pentru probarea hainelor în magazinele fizice și achiziționarea lor dacă sunt potrivite.
De altfel, printre avantajele cumpărăturilor online identificate de participanții la sondaj se numără gama largă de branduri (49%), economia de timp (49%), prețurile mai mici (38%), posibilitatea de a compara oferte (35%) sau oportunitatea de a filtra produsele și de a obține recomandări în funcție de stilul personal (32%).
Care a fost stilul vestimentar cel mai adoptat de români în 2023? Ei bine, cel casual, în proporție de 54%. A urmat cel sport, cu 33%, iar în final cel de ocazie/formal, cu 9%. Îmbrăcămintea sport n-a fost utilă doar în cazul activităților fizice sau al celor turistice, ci a devenit și parte din ținutele zilnice pentru 89% dintre respondenți.
Românii nu-și doresc să facă rabat de la calitate
Deși bugetele lunare alocate achizițiilor vestimentare in 2023 au fost moderate (10% s-au încadrat într-un buget sub 200 lei, 46% între 200 – 500 lei, 23% între 500 -1.000 lei, aproximativ 9% au depășit 1.000 de lei, 12% nu știu exact), românii nu
și-au dorit să facă rabat de la calitate.
Acest fapt este oglindit de disponibilitatea respondenților de a investi în îmbrăcăminte și încălțăminte de înaltă calitate, în ciuda climatului economic actual. 34% afirmă că sunt mai dornici să investească în articole premium (mai rezistente în timp), 31% resimt o dorință la fel de mare ca în trecut și doar 22% nu mai sunt atât de atrași de produsele în cauză.
De remarcat este și deschiderea românilor spre metodele de plată în rate, care pot sprijini achizițiile costisitoare. Concret, 14% dintre români au declarat că au încercat deja acest mecanism, iar alți 24%, deși încă nu au apelat la acest sistem de plată, au afirmat că plănuiesc să o facă.
Be the first to comment