Studiu: Românii și pregătirile de sărbători: 72% sunt îngrijorați de creșterea prețurilor și majoritatea vor aloca un buget mai mic per achiziție comparativ cu anul 2023

Restaurant. FOTO Pixabay.com

Sărbătorile sunt prilej de întâlniri cu cei dragi, dar și una dintre cele mai intense perioade de cumpărături de pe parcursul anului. Anul acesta, însă, vin și cu îngrijorări financiare, după cum a relevat cel mai recent studiu Offerista, derulat la nivel european.

2024 Holiday Shopping Report a fost realizat online în septembrie și octombrie 2024, prin intermediul aplicațiilor deținute de ShopFully și Offerista și a vizat consumatori cu vârste de peste 18 ani de pe 8 piețe europene (Austria, Bulgaria, Germania, Franța, Ungaria, Italia, România, Spania și Ungaria), colectând date de la un eșantion reprezentativ la nivel național pentru fiecare țară în parte.

Studiul evidențiază felul în care consumatorii europeni își gestionează anul acesta deciziile legate de cheltuieli și dezvăluie un peisaj modelat de presiuni economice, bugete strategice și preferințe de cumpărare în continuă evoluție, oferind informații esențiale pentru brandurile și retailerii care doresc să se conecteze eficient cu consumatorii.

Românii, ca și restul europenilor, sunt îngrijorați de aspectele financiare, inclusiv în contextul sărbătorilor

Sărbătorile de anul acesta sunt influențate, la nivel european, de preocupările economice ale consumatorilor, care au un impact direct asupra felului în care aleg să își planifice cheltuielile la final de an, majoritatea declarând că au de gând să reducă drastic bugetul pentru anumite categorii de cumpărături.
Inflația este o preocupare majoră la nivel european, Franța (85%) raportând cea mai mare îngrijorare, urmată îndeaproape de Spania (76%) și Italia (73%). Creșterea costurilor, prețul energiei și presiunile financiare personale influențează cumpărătorii să se concentreze asupra cheltuielilor esențiale, în special asupra alimentelor și băuturilor.

Consumatorii din România au raportat preocupări similare atunci se gândesc la perioada sărbătorilor de anul acesta, 72% dintre respondenți declarând că principala problemă care îi îngrijorează este creșterea prețurilor/inflația, urmată de creșterea prețurilor la energie/gaze cu 56%. Sănătatea este pe locul al treilea, cu 39%, urmată îndeaproape însă de temerile legate de situația financiară proprie, cu 35%.

În contextul îngrijorării legate de finanțe, multe persoane își concentrează bugetele de sărbători pe articole esențiale, reducând în același timp cheltuielile discreționare iar peste 90% dintre români au declarat că vor limita cheltuielile la categorii de cumpărături precum: electrocasnice (56%), îmbrăcăminte (54%), mobilă (54%), restaurante (51%), călătorii (48%).

De asemenea, peste o treime din români (37%) vor începe cumpărăturile mai devreme anul acesta, principalul motiv pentru această abordare fiind eșalonarea cheltuielilor (46%), urmat îndeaproape de dorința de a avea mai mult timp la dispoziție pentru planificarea achizițiilor (40%), motivul de pe locul al treilea fiind evitarea stresului de ultim moment (35%).

Impactul situației economice este resimțit puternic de români în 2024, 11% dintre aceștia declarând că nu intenționează să facă cumpărături de Crăciun anul acesta din cauza puterii de cumpărare reduse.

Media digitală este principalul canal pentru informare legat de promoții, însă românii își fac cumpărăturile predominant în magazine fizice

La nivel european, iar România nu face excepție, consumatorii apelează din ce în ce mai mult la sursele digitale pentru a se informa despre promoții și oferte, media digitale având o utilizare aproape dublă față de media clasice.

Astfel, pentru a afla informații despre ofertele de Crăciun, consumatorii români preferă să se informeze de pe site-urile oficiale ale magazinelor/brandurilor (53%), urmate de social media (33%) și de abia apoi TV (28%) și presă (21%).

În același timp, când vine vorba de a găsi inspirația pentru cumpărăturile de sărbători, magazinele locale conduc topul preferințelor românilor (43%), urmate îndeaproape de canalele de social media cu 38% și de abia pe locul al treilea de TV cu 30 %

Românii preferă să vadă și să testeze ceea ce cumpără așa că, inclusiv atunci când vine vorba de cumpărăturile pentru sărbători, majoritatea (59%) vor realiza achizițiile în magazine fizice, puțin peste o treime (34%) au declarat că vor face cumpărături atât în magazine cât și online și doar 7% exclusiv online.

„Această dependență combinată de căutare digitală și de abordare hibridă în materie de cumpărături reflectă modul în care consumatorii europeni navighează în căutarea valorii. Achiziția în regim hibrid este într-o creștere clară în România, însă tendința de informare din surse digitale este puternică și arată că, deși consumatorul român încă preferă să și vadă produsul înainte de achiziție, procesul de selectare și pregătire a listei se realizează predominant (și din ce în ce mai mult) online. Iar acest aspect face să devină esențial felul în care retailerii și brandurile își prezintă ofertele în mediul digital și modalitățile alese pentru a le face să ajungă la consumatori în contexte relevante” a declarat Cătălin Pațachia, Country Manager Offerista România

Ce vor cumpăra românii de sărbători și ce bugete vor aloca în 2024

Ca răspuns la inflație, mulți consumatori europeni adoptă o abordare proactivă și strategică a cumpărăturilor de sărbători, valorificând ofertele și promoțiile pentru a-și optimiza bugetele.

Românii nu fac excepție, iar atunci când vine vorba de cadourile de Crăciun, cele mai importante aspecte pentru ei sunt raportul calitate-preț (36%), promoțiile (28%) și varietatea ofertei care le oferă posibilitatea de a achiziționa totul dintr-un singur loc (13%).

Anul acesta, datorită situației economice, aproape două treimi din consumatorii români vor aloca același buget pentru cumpărăturile de sărbători ca și în 2023 (65,13%), în timp ce aproape 20% din consumatori vor aloca un buget total mai mic.

Bugetul mai mic alocat pentru sărbători va însemna că anul acesta consumatorii intenționează să cheltuie mai puțin pe fiecare cadou (35%), vor alege produse total diferite cu un preț mai mic (29%) sau vor opta pentru alternative mai ieftine ale acelorași produse (20%), iar pentru branduri va însemna o presiune și mai mare de a reuși să ajungă cu ofertele proprii la consumatori, pentru a-i convinge.

„În contextul abordării hibride a cumpărăturilor și a priorității prețurilor pentru a face față presiunilor economice, cheia succesului campaniilor de sărbători va sta în relevanță și conectarea eficientă a brandurilor cu consumatorii. O abordare full-funnel, care să acopere întregul sezon și să creeze un impuls către săptămânile cheie de cumpărături, realizată pe canale mutiple relevante poate face diferența dintre o promoție care iese în evidență, convinge și convertește și una care se pierde în abundența de oferte și comunicări. Bugetele reduse de anul acesta ale consumatorilor pun o presiune și mai mare pe branduri și retaileri în a comunica pe acele canele unde consumatorii caută ofertele” a adăugat Cătălin Pațachia, Country Manager Offerista România

În termeni absoluți, aproape 40% din consumatorii români intenționează să cheltuie între 500-1.000 lei pentru cumpărăturile de Crăciun, 24% au un buget total alocat de sub 500 lei, în timp ce 22% vor cheltui între 1.000-2.000 de lei anul acesta de sărbători.
Principalele categorii de achiziții pe care le au în vedere românii de sărbători sunt mâncarea și băuturile (52%), decorațiunile și alte produse pentru casă (42%), hainele, pantofii, accesoriile, sport (31%), cosmetice și parfumuri (24%) și jucăriile (20%).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*