Studiu Revolut: Ce bugete au pregătit românii și europenii pentru luna cadourilor

FOTO Revolut

Europenii au dat startul pregătirilor pentru sezonul sărbătorilor de iarnă care se anunță a fi unul dintre cele mai austere din ultimii ani, în timp ce inflația a crescut continuu anul acesta și tot mai mulți economiști vorbesc de o viitoare recesiune economică.

Revolut, super-aplicația cu peste 25 de milioane de clienți la nivel global, din care 2,5 milioane în România, a vrut să afle care sunt planurile europenilor în materia de bugete personale și familiale în perioada sărbătorilor de iarnă și ce instrumente financiare iau în calcul în 2023. În acest scop, a derulat un studiu alături de compania Dynata în 7 piețe europene, iar 7.027 de respondenți, din care 1.000 de români, au răspuns la chestionar.

Tot ce își doresc europenii de Crăciun – să fie acasă cu cei dragi

Consumatorii europeni sunt gata să întâmpine sărbătorile de iarnă cu pragmatism și cu decizii practice, deoarece situația economică îi face să oscileze între teama că puterea lor de cumpărare se va eroda și mai mult și dorința de a se bucura din plin de momentele de sărbătoare ale noii normalități post-pandemice. Așa cum arată studiul Revolut și Dynata, Crăciunul 2022 este mai mult despre a fi prezent decât despre a fi darnic.

6 europeni din 10 declară că îl vor aștepta pe Moș Crăciun acasă și vor petrece alături de familie, în loc să călătorească pentru a-și vizita rudele, prietenii sau pentru a descoperi locuri noi. 36% dintre români spun, de asemenea, că sigur nu vor călători de Crăciun, în timp ce 64% manifestă o mai mare mobilitate. De altfel, românii sunt europenii în rândul cărora s-au întâlnit cele mai multe răspunsuri în favoarea călătoriilor, spre deosebire de lituanieni, de exemplu, care au cel mai mic procent la răspunsurile favorabile mobilității de Crăciun (31%).

La nivel european, preferința pentru călătorii este mai mult o chestiune legată de vârstă  (14% dintre respondenții din segmentul de vârstă 25-34 de ani) sau o trăsătură culturală. Respondenții din România, Italia și Franța au confirmat, într-o proporție mai mare decât  cei din Regatul Unit, Polonia, Germania sau Lituania că intenționează sau își doresc să călătorească de Crăciun.

În decembrie 2021, suma medie a cheltuielilor cu serviciile turistice realizate de un client român a fost de 193 de euro/utilizator, cel mai mare buget individual, în condițiile în care cea mai mare parte a statelor aplicau restricții de călătorie din cauza pandemiei de COVID-19. Alte două categorii de buget care au înregistrat sume medii/ client importante, în decembrie 2021, au fost divertismentul (186 de euro/ client) și cheltuielile generale (156 de euro/ client).

Vestea bună este că, în cazul unei decizii de ultim moment de a face o vacanță în deplasare, Revolut le oferă clienților un produs versatil și la îndemână pentru a-și rezerva cazarea, Sejururi. Aplicația Revolut pune la dispoziția turiștilor o listă de sute de mii de proprietăți care pot fi rezervate, la nivel mondial, iar clienții pot beneficia și de cashback de 3-10% din valoarea cazării, în funcție de planul deținut.

Bugete limitate sau sărbători fără limite la cheltuieli?

În privința bugetelor planificate pentru Crăciun, cei mai mulți europeni se tem că majorările de prețuri îi vor împiedica să se bucure cum își doresc de sărbătorile de iarnă. 6 europeni din 10 declară că vor face tot ce se poate să rămână în limitele bugetului anticipat pentru acest sezon, în timp ce un sfert dintre respondenți recunosc că au făcut economii din timp pentru a avea bani de cadouri. Cei mai tineri au fost mai prevăzători și au strâns din timp bani (34% dintre respondenții cu vârste între 18-24 de ani), dar iau în calcul și cadourile handmade (16%) mai mult decât alte segmente de vârste.

În România, majoritatea respondenților consideră că se vor încadra în bugetul estimat cu toate cadourile (76%), în timp ce doar 20% au pus bani deoparte special pentru acest moment al anului. Mai degrabă, românii iau în calcul voucherele (7%) decât cadourile realizate chiar de ei (6%). Locuitorii din sud-estul țării par a fi cei mai prevăzători: 25% au economisit pentru sezonul cadourilor și, de asemenea, cei din Generația Z (18-24 de ani, 28%).

Și clienții Revolut au preferat să anticipeze cheltuielile legate de această perioadă a anului și au pus bani deoparte în seifuri Vault, pe care le-au și personalizat. 42% dintre seifurile Vault create de clienții români au fost denumite Economii, 9% – Vacanțe/ sărbători și peste 3% – Cadouri/ Daruri/ Crăciun. Românii au creat peste 657.000 de seifuri Vault, pentru diverse obiective. Iar cu super-aplicația financiară Revolut, economisirea este mai ușoară, atât individual, cât și în grup, deoarece seifurile Vault permit depunerea și retragerea banilor oricând, de oriunde, fără niciun cost, în mai mult de 30 de monede (fiat).

Conform aceluiași studiu Revolut și Dynata, 4 europeni din 10 intenționează să cheltuiască mai puțin de 250 de euro (aproximativ 1.230 de lei) pentru cadourile, masa sau alte cumpărături legate de Crăciun. Pe de altă parte, tot 4 europeni din 10 se așteaptă să cheltuiască mai mult de 250 de euro cu această ocazie. Și, există și o minoritate de 9% dintre respondenți care susțin că nu vor cheltui absolut deloc de Crăciun anul acesta!

Francezii sunt cei mai dispuși să cheltuiască serios pentru aceste sărbători – 8% au declarat că se așteaptă să aloce peste 1.000 de euro pentru masa de Crăciun, cadouri, decorațiuni, alte cheltuieli legate de acest moment. La polul opus, lituanienii sunt cei mai reținuți cu bugetele de sărbători. 60% dintre respondenții din Lituania au declarat că vor cheltui mai puțin de 250 de euro cu această ocazie.

Deși au unele dintre cele mai mici venituri la nivel european, românii se pregătesc să cheltuiască aproape la fel de mult ca alți europeni pentru sărbătorile de iarnă. 48% dintre români spun că vor aloca sub 250 de euro pentru sărbători, iar 6% dintre respondenții din această piață au spus că nu vor cheltui deloc de sărbători. 43% se așteaptă să cheltuiască între 250-1.000 de euro și 3% chiar peste 1.000 de euro.

Românii din vestul țării sunt cei mai strânși la pungă anul acesta. 57% declară că vor cheltui sub 250 de euro de sărbători și exclud total posibilitatea de a cheltui mai mult de 1.000 de euro pentru acest moment al anului. Românii din centrul țării (6%) și din capitală (5%) se află la polul opus și se pregătesc de cheltuieli care se vor situa între 1.000 și 1.500 de euro. Cei mai afectați de creșterile de prețuri par a fi consumatorii din sud-vestul și din sud-estul țării, care au declarat că nu au plănuit deloc să cheltuiască de sărbători (9%, respectiv 8%, ambele procente superioare mediei la nivel național).

Bugetul majoritar de sub 250 de euro pare a fi subestimat cu aproximativ 26%, în condițiile în care anul trecut în decembrie, un utilizator Revolut a cheltuit, în medie, aproximativ 340 de euro. Date fiind condițiile economice din ultimele 12 luni, ne putem aștepta să vedem o creștere a cheltuielilor reale ale consumatorilor, comparativ cu anul trecut, dar și multe decizii amânate până în ultimul moment. În acest caz, Revolut vine în sprijinul clienților cu un instrument util pentru a controla cheltuielile de sărbători și a nu depăși bugetul stabilit – funcționalitatea Bugetare și Analiză.

O altă constatare este aceea că intenția europenilor de a cheltui mai mult scade pe măsură ce vârsta respondenților crește. Cel mai mare procent de răspunsuri ”nicio sumă” (nicio sumă planificată pentru cheltuielile de sărbători) se înregistrează la categoriile de vârstă 45-54 ani (9%), 55-64 ani (13%), 65+ (14%). În același timp, categoria de vârstă care ia în calcul să cheltuiască cele mai mari sume de sărbători (peste 1.000 de euro) este categoria 45-54 ani.

În România, majoritatea consumatorilor cu vârste cuprinse între 25-34 ani se așteaptă să cheltuiască în medie 250-500 de euro (40%) sau 500-1.000 de euro (15%), cei de 55-64 ani sub 250 de euro (60%), în timp ce sumele cele mai mari, de peste 1.000 de euro, se întâlnesc mai ales la categoria 18-24 de ani (5% din această categorie de consumatori).

În condițiile în care cei mai mulți consumatori sunt constrânși să rămână în bugetele planificate, soluțiile de tipul Recompenselor sau discounturilor de fidelitate acordate de comercianții preferați ai cumpărătorilor sunt binevenite. Cu ajutorul funcționalităților de acest tip, clienții pot face cumpărăturile necesare, dar pot și recupera o parte din bani, sub formă de cashback.

Cadouri practice sau dorințe îndeplinite? Daruri artizanale sau vouchere?  

Conform studiului Revolut și Dynata, europenii preferă cadourile practice (31%) în locul celor speciale sau din lista de dorințe (17%) și această tendință e valabilă și pentru respondenții români (33%). În același timp, respondenții din țara noastră înregistrează și cel mai mare procent de răspunsuri la varianta ”nu contează ce primesc, atât timp cât este un cadou” (25%, media europeană 13%). Femeile se așteaptă mai mult decât bărbații să primească, totuși, din cadourile de pe lista de dorințe (19% în Europa, 10% în România).

Dacă la nivel european, reprezentanții Generației Z au așteptări mai mari cu privire la cadourile dorite (21% vor să primească ceva ce își doresc de mult), în România, atât GenZerii și cât și milenialii sunt mult mai practici decât celelalte generații și înregistrează procente peste media națională la răspunsul în favoarea cadourilor utile (42% și, respectiv, 43%). În același timp, segmentele de vârstă peste 45 de ani sunt mult mai dornice să primească în dar experiențe noi sau călătorii, cu procente peste media națională (7,50% media vs. 10% pentru segmentul 45-54 ani, 9% pentru segmentul 55-64 ani și 11% pentru categoria peste 65 de ani).

Cei mai practici dintre europeni sunt polonezii, în condițiile în care 39% ar dori să primească un cadou util. Britanicii preferă să primească obiecte din lista de dorințe (22,5%), italienii sunt fanii experiențelor speciale și ai călătoriilor (9,5%), dar și ai voucherelor (21%).

Despre Revolut

Revolut este prima super-aplicație financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să maximizeze potențialul banilor lor fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 25 milioane de clienți din lume, din care mai mult de 2,5 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 330 de milioane de tranzacții pe lună.

Prin intermediul conturilor personale sau corporate, Revolut ajută clienții de pretutindeni să-și mențină echilibrul financiar, să dispună mai eficient de banii lor, să se conecteze rapid cu semenii lor sau cu cei apropiați, oriunde s-ar afla.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*