Românii au început să își planifice sejururile pentru mini-vacanța de Sf. Andrei – 1 Decembrie și cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Stațiunile balneoclimaterice sunt printre destinațiile preferate de turiști în acest an, în urma investițiilor masive din ultimii ani și pe fondul dotărilor extrem de diverse ce permit numeroase activități indoor.
Băile Felix/ Călimănești și Căciulata/ Băile Herculane se situează deja în topul preferințelor românilor care accesează programele de înscrieri timpuri și pachetele speciale de Sf. Andrei – 1 Decembrie, conform datelor Bibi Touroperator, unul dintre cei mai importanți touroperatori din România, specializat exclusiv în oferte turistice de pe piața românească.
Costul unui sejur de Sf. Andrei – 1 Decembrie la Băile Felix variază între 1.100 de lei de pers/ pachet trei nopți cu pensiune completă la un hotel de trei stele și 2.100 de lei la un hotel de cinci stele de pers/ pachet patru nopți cu demipensiune. Pachetele includ mese festive și programe de divertisment, acces la piscine interioare și exterioare.
„În acest an, vedem o creștere importantă a rezervărilor pentru sezonul de toamnă – iarnă în care sunt utilizate vouchere de vacanță, doar o parte din cele emise în acest an fiind folosite pe perioada verii. În cazul nostru, peste 30 la sută din rezervările pentru perioada următoare sunt realizate prin intermediul voucherelor de vacanță. Acestea rămân un mecanism important prin care mulți români pot accesa oferte turistice din România”, declară Adrian Voican, președinte Bibi Group4travel.
Până pe parcursul lunii octombrie se pot face înscrieri timpurii pentru Crăciunul 2022 și Revelionul 2023. În cele mai multe situații se acceptă plata unui avans de doar 20 la sută – 30 la sută, urmând ca restul sumelor de bani sa fie achitate înainte de debutul sejurului, iar anulările până la 1 Decembrie sunt gratuite. Prin reducerile oferite în programele de înscrieri timpurii, românii pot chiar să își rezerve sejururi în condiții similare de preț cu cele de anul trecut, deși prețurile la utilități, la alimente și la servicii au crescut semnificativ în acest an.
Un sejur de Revelion la Băile Felix costă între 1.600 de lei de pers/ pachet de trei nopți la un hotel de două stele și 2.500 de lei de pers/ pachet la un hotel de patru stele, ofertele incluzând demipensiune, masă festivă de Revelion, programe de divertisment și acces la piscine.
Be the first to comment