Un sondaj realizat de compania Litoralulromanesc.ro, cea mai mare platformă de rezervări de sejururi în hotelurile de la Marea Neagră, relevă faptul că cei mai mulți români care și-au petrecut vacanța de vară în stațiunile autohtone în ultimii trei ani intenționează să revină pe litoral în sezonul estival 2023. Astfel, potrivit cercetării la care au participat 4.026 de persoane, peste 87% dintre respondeți au declarat că iau în calcul această destinație pentru o vacanță vara viitoare, în vreme ce aproape 11 procente nu au luat încă o decizie în această privință.
Mai mult decât atât, românii care au de gând să-și rezerve un sejur pe litoralul românesc pentru 2023 susțin că au în vedere alocarea unui buget mai mare pentru pachetul turistic. Astfel, peste jumătate dintre participanții la sondaj (56,7%) au declarat că sunt dispuși să plătească mai mult pentru sejurul la Marea Neagră, în timp ce puțin peste 37% afirmă că vor aloca aceeași sumă ca în 2022. Invitați să indice un prag tarifar până la care sunt dispuși să meargă, peste 64% dintre respondenți au precizat că iau în calcul să plătească peste 2000 lei pentru sejurul la mare, iar 30,3% se gândesc să aloce între 1000 și 2000 de lei pe vacanță. Doar 3,6% își propun să acorde un buget de sub 1000 de lei per sejur.
“Rezultatele obținute arată că litoralul românesc se bazează pe turiști fideli, adică persoane care au mers la Marea Neagră, au testat serviciile din destinație, și-au format o opinie în privința cazării, știu la ce să se aștepte când vine vorba despre plaje, activități, restaurante etc. Iar interacțiunea avută cu destinația i-a convins să revină aici; aceasta este concluzia clară a cercetării, care vine să întărească rezultatele unui studiu anterior realizat de noi privind gradul de satisfacție a turiștilor de pe litoral ce a relevat că românii sunt mulțumiți de curățenia din hoteluri, de serviciile primite, de personal, de raportul calitate-preț, fiecare dintre aceste categorii fiind evaluată cu note de peste 8 din maxim 10. Este foarte important că am reușit să câștigăm încrederea lor și să îi convingem că litoralul autohton merită să fie principala opțiune când vine vorba despre planurile pentru vacanța de vară”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Românii care își fac vacanțele pe litoralul autohton se orientează, în proporție covârșitoare, către unitățile de cazare de 3 (58,5%) și 4 stele (26,1%), iar în ceea ce privește serviciile incluse în pachetul turistic, cei mai mulți – 37% – au declarat că preferă sejururile all inclusive, în vreme ce 29,6% caută cazare cu mic dejun. Cei mai puțini – 13,3% – sunt interesați de un pachet ce include doar cazarea, iar restul preferă variantele de cazare cu demipensiune.
Cifrele obținute în urma cercetării confirmă și clasamentul stațiunilor preferate, așa cum l-a indicat bilanțul prezentat de Litoralulromanesc.ro la finalul sezonului estival 2022. Astfel, stațiunea Eforie Nord este preferata persoanelor care au participat la sondaj, clasându-se pe prima poziție cu 26,5%. Pe locul al doilea se află Mamaia, stațiune aleasă de 20,6% dintre respondenți. Urmează pe poziția a treia, dar la mare distanță de primele două clasate, stațiunea Saturn – cu 9,4%, și pe locul 4 – Neptun, cu 7,7%. Topul 5 este completat, la egalitate, de Venus și Jupiter.
“Cel mai probabil, preferința pentru stațiunea Eforie Nord va fi menținută și în sezonul estival 2023, așa cum s-a întâmplat în sezonul 2022, când mulți dintre turiștii care mergeau în Mamaia s-au orientat spre sudul litoralului, în special către Eforie Nord. Dacă Mamaia își va redobândi prima poziție în topul stațiunilor preferate depinde foarte mult de modul în care autoritățile vor implementa o strategie coerentă în ceea ce privește taxa de parcare în stațiune, iar hotelierii vor ști să îi câștige pe turiști cu oferte atractive”, adaugă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.
Datele colectate mai arată că cei mai mulți români merg în vacanță pe litoralul românesc împreună cu familia (68%) sau cu partenerul/partenera (aproape 21%), în vreme ce prietenii sunt aleși pentru vacanță de doar 5,6% dintre respondenți. 72% dintre participanții la sondaj merg în această destinație o singură dată pe an, litoralul fiind frecventat de două sau mai multe ori pe an de restul respondenților.
La sondajul online efectuat de Litoralulromanesc.ro în perioada 7-14 octombrie au participat 4.026 de persoane. În ceea ce privește datele demografice, peste două treimi dintre respondenți sunt în categoria de vârstă 35-54 de ani, 15% sunt din categoria de vârstă 55-65 de ani, 10,5% au vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, aproape 5 procente au peste 65 de ani și doar 1% au între 18 și 24 de ani.
Litoralulromanesc.ro, deținut de compania Creative Eye SRL din Constanța, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanțe în stațiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turiști, cât și ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 stațiuni de pe litoralul românesc, de la unități de o stea până la cele de cinci stele. Compania este una dintre cele mai longevive din turismul autohton, activând pe piața vacanțelor de peste 17 ani.
În sezonul 2022, Litoralulromanesc.ro a raportat vânzări de 194 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 18% în comparație cu vara 2021. În schimb, creșterea volumului de turiști a fost mai temperată, de aproximativ 6%, peste 220.000 de persoane rezervându-și sejurul la mare în 2022 prin intermediul turoperatorului.
Be the first to comment