Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță semnarea unui contract cu municipiul Sibiu pentru livrarea a 9 autobuze electrice Solaris Urbino 12.
Procedura de achiziție a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea contractului se ridică la circa 23,48 milioane de lei + TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziționate și trei stații de încărcare electrică rapidă și alte nouă stații de încărcare lentă. Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 23 de luni.
Cele nouă autobuze electrice sunt primele vehicule de transport public livrate de producătorul european în municipiul Sibiu. Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lățime și o înălțime de 3,48 m și poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane așezate.
Confortul sibienilor care vor călători cu noile autobuze Solaris va fi asigurat atât prin sistemul de aer condiționat și încălzire, dar și printr-un sistem audio-video de informare a călătorilor cu date despre orele estimate de călătorie, anunțarea stației sau alte informații privind traseul. Totodată, călătorii vor beneficia și de acces la Wi-Fi și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.
Gradul de siguranță al pasagerilor și al șoferilor va fi sporit de sistemul de supraveghere video prezent în fiecare autobuz și de sistemul electronic de diagnosticare. De asemenea, mijloacele de transport vor fi echipate și cu un sistem de numărare acălătorilor cu senzori amplasați la fiecare ușă care va permite operatorului de transport public să adune date relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum și cu un sistem de management al traficului catre transmite date în timp real de pe traseu către autobaza operatorului de transport public Tursib.
Cele trei stații de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 și 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.
În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.
Be the first to comment