Solaris va livra 40 autobuze electrice la Pitești

Autobuz Solaris

Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, anunță semnarea unui contract cu municipiul Pitești pentru livrarea a 40 autobuze electrice Solaris Urbino 12.

Procedura de achiziție a fost organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar valoarea contractului se ridică la peste 100,4 milioane de lei + TVA. În cadrul contractului, au mai fost achiziționate și 11 stații de încărcare electrică rapidă și alte 40 stații de încărcare lentă. Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 22 de luni.

Cele 40 de autobuze electrice vin în completarea celor 70 de autobuze diesel livrate de producătorul european în municipiul Pitești în 2015.

Autobuzele electrice Solaris Urbino 12 sunt dotate cu motoare electrice de 160 KW. Fiecare vehicul comandat are 12 m lungime, 2,55 m lățime și o înălțime de 3,48 m și poate transporta până la 82 de pasageri, incluzând 30 de persoane așezate.

Confortul piteștenilor care vor călători cu noile autobuze Solaris va fi asigurat atât prin sistemul de aer condiționat și încălzire, dar și printr-un sistem audio-video de informare a călătorilor cu date despre orele estimate de călătorie, anunțarea stației sau alte informații privind traseul. Totodată, călătorii vor beneficia și de acces la Wi-Fi și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.

Gradul de siguranță al pasagerilor și al șoferilor va fi sporit de sistemul de supraveghere video prezent în fiecare autobuz și de sistemul electronic de diagnosticare. De asemenea, mijloacele de transport vor fi echipate și cu un sistem de numărare a călătorilor cu senzori amplasați la fiecare ușă care va permite operatorului de transport public să adune date relevante despre numărul de persoane care utilizează anumite rute, precum și cu un sistem de management al traficului catre transmite date în timp real de pe traseu către autobaza operatorului de transport public.

Cele 11 stații de încărcare rapidă de 300 KW fiecare vor permite fiecărui vehicul încărcarea completă într-un interval de timp cuprins între 2 și 10 minute, iar cele lente încărcarea într-un timp de până la 6 ore.

În prezent, peste 300 de vehicule Solaris sunt folosite în transportul în comun din orașele: Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Brașov, Satu Mare, Galați, Baia Mare și Oradea, vehiculele electrice și hibrid fiind preponderente. De asemenea, peste 200 vehicule ecologice urmează să fie livrate în următoarele 12 luni către diferite municipalități din România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*