SmartBill lansează o nouă soluție de digitalizare a operațiunilor IMM-urilor din România: documentele fiscale pot fi înregistrate automat prin fotografierea cu telefonul mobil și recunoașterea automată a datelor. Astfel, IMM-urile își pot înregistra cheltuielile fiscale (bonuri sau facturi) de trei ori mai repede cu noua soluție OCR disponibilă în aplicația SmartBill pentru iOS si Android.
O soluție OCR presupune recunoașterea optica a caracterelor de pe documente și reprezintă cea mai simplă modalitate oferită de tehnologie pentru a transforma un document fizic într-un document digital, respectând cu acuratețe corectitudinea datelor. Un antreprenor care introduce, în medie, 30 de documente lunar, ar câștiga în jur de 40 de minute doar din înregistrarea acestor cheltuieli cu soluția OCR lansată de SmartBill.
„De la dosarul cu șină, la preluarea datelor de pe un bon fiscal, operațiunile făcute manual înseamnă timp pierdut, care ar putea fi alocat unor activități productive. Soluția pe care o lansăm răspunde, prin automatizare, nevoii de eficientizare pe care toate companiile o au. Aceasta permite introducerea automată a datelor din documente, ceea ce înseamnă mai mult timp disponibil pentru activități de valoare. Ne dorim să contribuim la digitalizarea IMM-urilor din România, tocmai de aceea, dezvoltăm în mod constant platforma și aplicația SmartBill, prin soluții concrete pentru problemele curente ale antreprenorilor locali”, spune Radu Hasan, Co-Fondator & CEO SmartBill.
Înregistrarea cheltuielilor se poate face de pe telefonul mobil, prin aplicația SmartBill, care accesează camera și fotografiază documentele fiscale (bonuri sau facturi). Informațiile necesare sunt preluate și precompletate automat în cheltuiala ce urmează sa fie înregistrată în SmartBill. Astfel, se înregistrează automat furnizorul care a emis documentul, dar și datele operaționale precum tipul documentului, data emiterii, cota TVA, valoarea TVA sau moneda utilizată. Nu vor fi preluate însă specificațiile privind produsele sau serviciile menționate în documentul prelucrat, astfel că acestea vor fi introduse manual dacă este necesar.
Simplificarea procesului de preluare a cheltuielilor lunare are un impact pozitiv direct asupra eficientizării operațiunilor contabile ale fiecărei companii. Funcționalitatea de introducere automată a documentelor fiscale este disponibilă gratuit în aplicația SmartBill până la data de 1 iulie 2022.
Be the first to comment