Wilo România a fost gazda evenimentului de lansare a Revistei Edilitatea, numărul 6 a Asociației Parteneriat pentru Proiecte și Fonduri Europene (APPFE). Infrastructura de alimentare cu apă potabilă și de colectare și epurare a apelor uzate din România este deopotrivă subiectul principal al noului număr al Revistei și o temă recurentă pe agenda Wilo România, producător de top în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare înalt tehnologizate.
”Sectorul de apă și apă uzată din România are nevoie de o mai bună vizibilitate pentru a genera investiții și impact. Ne bucurăm mult că am putut lansa numărul 6 al Revistei Edilitatea într-o clădire eficientă și sustenabilă, alături de o echipă complet dedicată soluțiilor moderne și ecologice de management al apei în Europa de Sud-Est și în lume. Mulțumim partenerilor noștri de la Wilo Group și Wilo România pentru această oportunitate și pentru frumoasa colaborare”, a declarat Florian Burnar, Președintele APPFE.
Preluarea și epurarea apelor uzate, rețelele de canalizare, stațiile de pompare, stațiile de epurare, rolul apei în lume, produsele sustenabile pe care Wilo România le oferă, au fost câteva dintre subiectele abordate în cadrul evenimentului.
„Contribuim proactiv la o mai bună cunoaștere a nevoilor și situațiilor locale, precum și la promovarea soluțiilor moderne și sustenabile în managementul apei, în România. Din 2022, clădirea inteligentă din Șoseaua Odăi 24, Otopeni, va funcționa ca Hub Regional de unde vor fi gestionate operațiunile companiei pentru 10 țări.
Din acest punct de operare vom realiza cursuri de formare pentru clienți, vom transporta produse și vom asambla propulsoare și produse de stingere a incendiilor pentru piețe din Europa de Est.
Activitatea noastră se intensifică, iar echipa se consolidează: Mihai Buleandră, cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, se alătură echipei Wilo, în calitate de Water Management Sales Manager.”, a punctat Markovski Dimitar, General Manager pentru Wilo Bulgaria și România.
Soluțiile sustenabile de management al apei sunt o prioritate pentru Wilo, care investește constant în cercetare, tehnologie și digitalizare.
„De la inaugurarea sediului Wilo România ne-am propus să transformăm această clădire într-un punct de referință pentru activitatea Wilo Group, înglobând, dincolo de produse, facilități de asamblare, depozitare sau reparații, o componentă de traininguri și workshopuri complexe și eficiente, atât de necesare pentru ca specialiștii din România să poată performa și inova. Evenimentul organizat la sediul nostru, în colaborare cu partenerii de la APFFE, reflectă parcursul și progresul Wilo România.
A fost realmente o plăcere să discutăm alături de proiectanți, clienți și colegi despre produse, soluții și bune practici pe care le putem adopta și prioritiza în activitățile care vizează apa”, a evidențiat Mariana Corlaci, Marketing Manager, Wilo România.
Pe agenda evenimentului a fost inclusă și o prezentare detaliată a soluțiilor Wilo pentru pomparea apei și a apei uzate susținută de Daniel Busuioc, Head of Business Development – Wilo Group. Prezentarea, bogată în exemplificări de proiecte de succes și de bune practici din activitatea companiei, a arătat cum tehnologiile și produsele Wilo schimbă piața și modul în care vedem colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate.
„Tema apelor uzate este un subiect important și actual, care necesită maximum de interes, dublat de eforturi și investiții în gestionarea lor corespunzătoare, în conformitate cu standardele europene și internaționale.
Cu cât înțelegem și conștientizăm că avem nevoie de un bun standard de calitate, pe multiple paliere, în orice proiect care vizează apă, cu atât mai repede vom putea interveni și vom reuși să generăm schimbarea în bine.
Tehnologiile moderne de colectare, transport și epurare a apelor uzate trebuie să fie o prioritate pentru un viitor mai verde”, a explicat Daniel Busuioc, Head of Business Development – Wilo Group.
Evenimentul s-a încheiat printr-un tur al sediului Wilo România.
Despre Wilo România
Wilo România face parte din grupul Wilo SE-producător premium în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalațiile de încălzire, climatizare și răcire, alimentării cu apă și evacuării apei uzate. Produsele Wilo sunt înalt tehnologizate, prezintă ușurință în utilizare și eficientă energetică, standarde confirmate și de apartenența la organizațiile REHVA și AHCA (Agency for Health Care Administration).
Fondată în 1872, ca fabrică de produse din cupru și alamă de către Louis Opländer, compania are astăzi aproximativ 8,000 de angajaţi, în reprezentanţe din mai mult de 60 de ţări. În România, Wilo este prezentă din anul 1998. În 2020, după 18 luni de la demararea proiectului de construcție, Wilo a inaugurat noul sediu al companiei în România, cu birouri moderne, construite pe o suprafață de 1,800 mp și spații pentru servicii de depozitare, asamblare și reparații, extinse pe 2,700 mp. Hub-ul din Șoseaua Odăi 24 din Otopeni este dotat cu linii de asamblare pentru grupuri de pompare apă rece, pentru stingere incendiu în conformitate cu normativul de siguranță la foc a construcțiilor cu indicativul P118, hidrofoare și pompe submersibile. Toate sunt produse conform directivelor Europene aflate în vigoare. Noul sediu din România va funcționa ca Hub Regional, de unde operațiunile companiei vor fi gestionate pentru 10 țări din Europa de Est.
Be the first to comment