Sinaia, Poiana Brașov, stațiunile balneare respectiv Egipt și Bulgaria sunt cele mai căutate destinații ale sezonului de iarnă

Drum de iarnă în județul Harghita. FOTO Proiectul EDEN
Oferte pentru vacanța de iarnă. FOTO Proiectul EDEN

Un studiu realizat de touroperatorul IRI Travel, cu ajutorul partenerilor revânzători din întreaga țară, arată că s-a modificat mult comportamentul turiștilor români, atât față de perioada anterioară pandemiei, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Dintre cei care nu mai pleacă în afară pentru vacanță, 60% se vor orienta către stațiuni montane românești. Am primit foarte multe cereri de ofertă pentru stațiuni cu pârtii precum Azuga, Bușteni, Rânca și Straja. De asemenea, pentru Poiana Brașov sunt foarte multe cereri anul acesta. Față de anul trecut, rezervările au început să se facă din septembrie, pentru vacanța de iarnă, însă continuă și în prezent, pe fondul situației încă neclare, deși rata de incidență COVID este cea mai mică din Europa. Ne așteptăm la o relaxare, în perioada sărbătorilor”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Până la această dată, nivelul de rezervare pentru perioada de Crăciun și Revelion este de circa 70%, față de numai 25-30% în aceeași perioadă a anului trecut, respectiv de 90-95%, cât era în aceeași perioadă din 2019. Pachetele preferate de turiști nu mai sunt cele ieftine, ci românii preferă variante de pachete turistice la hoteluri de patru și chiar cinci stele.

Potrivit consultanților Iri Travel, topul rezervărilor pentru sărbătorile de iarnă, pe plan intern este condus de Valea Prahovei – în special Sinaia și de Poiana Brașov, urmate de stațiunile balneoclimaterice Băile Herculane și Băile Felix, respectiv de zonele de turism rural Bucovina și Maramureș.

Pe plan extern, Egiptul este pe primul loc, iar în topul cererii urmează vacanțele la ski în Bulgaria – Bansko și Borovets, sau Austria și Italia.

Care este tipologia turistului la ora actuală

Ca tipologie a turistului, marea majoritate a călătorilor este, în această perioadă, vaccinată și posesoare a certificatului verde. Se observă o schimbare radicală, în sensul că acum turiștii sunt mult mai dispuși să aleagă destinații mai îndepărtate, calde într-o mai mare măsură. Aceștia preferă în continuare all inclusive și optează în special pentru hoteluri de minim 4*, deci hoteluri bune și foarte bune.

De sărbători, turiștii aleg pachete cu toate mesele incluse, cu cine festive, cu acces la centre și facilități de spa și relaxare. Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă tarifele au crescut față de aceeași perioadă a anului trecut.

”Am început să primim rezervări pentru Crăciun și Revelion încă din septembrie – octombrie, însă sunt multi turiști care au solicitat oferte și care spun că vor lua decizia de a rezerva mai aproape de perioada sărbătorilor tocmai pentru a urmări situația pandemică”, adaugă Lucian Bădîrcea.

Exemple de tarife

Prețuri de Crăciun – turism intern:

Sinaia (3 *): 700 lei pachetul de persoană pentru 3 nopți cazare cu mic dejun.

740 lei de persoană cu mic dejun și cină de Crăciun la 3*

Sinaia (4*): 820 lei de persoană pentru 3 nopți cu mic dejun și cină festivă

Poiana Brașov (4 *): 650 lei de persoană pentru 3 nopți, cu mic dejun

Bușteni (3*): 480 de lei de persoană pentru 3 nopți cu mic dejun

Bușteni (4*): 780 de lei de persoană pentru 3 nopți cu mic dejun

Bran-Moieciu (3*): 460 de lei de persoană pentru 3 nopti cu mic dejun

Băile Herculane (3*): 1130 de lei de persoană pentru 3 nopți cu toate mesele incluse (prânz festiv, cină de Crăciun, respective 1200 de lei de persoană la 4*, cu toate mesele incluse.

Bucovina (3*) 460 de lei de persoană pentru 3 nopți cu mic dejun, respectiv 580 de lei la 4*

Prețuri de Crăciun – turism extern:

Bansko (24.12 – 27.12), 3 nopți

Hotel 3*:  114 Euro/ pers/ sejur 3 nopti cu HB

Hotel 4*:  170 Euro/ pers/ sejur 3 nopti cu HB

ITALIA – SKI

H 4*- Val di Fassa: 1415 euro/ cameră cu demipensiune/ 2 pax/ 4 nopți

H 3*- Livigno: 470 euro/ cameră cu mic dejun/ 2 pax/ 4 nopți

H 2*- Val di Fassa: 507 euro/ cameră cu mic dejun/ 2 pax/ 7 nopți

Austria

Hotel; 3* 345 eur/pers/5 nopți, cu mic dejun ; hotel 4* – 479 eur/5 nopți cu demipensiune și Cină de Crăciun.

Prețuri de Revelion – turism intern:

Sinaia

3*, 3 nopți cu mic dejun și cină festivă: 1450 lei de pers

4* la 1780 lei de persoană.

Busteni

3* pentru 3 nopți cu mic dejun și cină festivă: 1240 lei de persoană

4* la 1450 lei

Poiana Brașov

4* pentru 3 nopți cu mic dejun și cină festivă: 2140 lei de persoană.

Bran Moieciu

3* pentru 3 nopți cu demipensiune și cină de revelion: 1150 lei de persoană

4* cu mic dejun și cină festivă: 2080 lei de persoană

Bucovina

3* pentru 3 nopți cu toate mesele și Cina de revelion la 1500 lei de persoană

La 4*, aceleași servicii la 2130 lei de persoană

Herculane

3* pentru demipensiune și Cină de revelion la 1600 lei de persoană

La 4*, cu toate mesele și cina festivă inclusive, pentru 3 nopți  – 2420 lei

Maramureș

3* pentru 3 nopți cu pensiune completă și Cină de revelion la prețul de 1230 lei

La 4* pentru 3 nopți cu all inclusive la 3100 lei de persoană

Prețuri de Revelion – turism extern

BULGARIA (Bansko) 30.12 – 02.01, 3 nopți

Hotel 3*:  225 Euro/ pers./ sejur 3 nopți cu demipensiune și Cină de Revelion

Hotel 4*:  287 Euro/ pers./ sejur 3 nopți cu demipensiune și Cină de Revelion

ITALIA – SKI

H 4*- Val di Fiemme: 1350 euro/ cameră cu demipensiune/ 2 pax/ 7 nopți

H 3*- Val di Fassa: 1267 euro/ cameră cu demipensiune/ 2 pax/ 7 nopți

H 2*- Madonna Di Campiglio: 890 euro/ cameră cu mic dejun/ 2 pax/ 5 nopți

EGIPT

5 * cu All inclusive, bilet de avion inclus, transferuri de la aeroport, taxe de aeroport la 740 euro de persoană

AUSTRIA

Hotel 3* – 548 eur/pers/ 7 nopți cu demipensiune și Cină de Revelion inclusă; 4* – 753 eur/pers /7 nopți cu demipensiune și Cină de Revelion inclusă; pensiune – 387 eur/pers. cu mic dejun.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*