High View, o companie media independentă din Munchen, a extins parteneriatul cu SES printr-un contract multianual pentru capacitate de satelit pe termen lung. Deluxe Music, postul TV pe care îl deține, va continua să fie transmis pe sateliții SES în calitate SD și HD de la poziția orbitală ASTRA 19,2o Est.
Cu 4 milioane de telespectatori zilnic, majoritatea în Germania și Austria, Deluxe Music este un post de muzică în limba germană, ce oferă un mix de hituri ale zilei, clasice și noi trenduri în 20 de emisiuni și programe. Prin acest contract multianual, publicul va continua să se bucure de programele Deluxe Music „free-to-air”, în calitate SD și HD. Postul Deluxe Music poate fi recepționat gratuit și din România, cu ajutorul unei antene de satelit orientată către poziția orbitală ASTRA 19,2o Est. Această poziție oferă acces la 450 de canale gratuite, ce pot fi recepționate inclusiv din România. Sateliții SES de la 19,2o Est transmite semnal TV către 118 milioane de gospodării Europa și 885 de posturi TV. În România, 0,74 milioane de gospodării recepționează semnal TV de la poziția 19,2o Est a SES (potrivit studiului Satellite Monitor 2020).
„Acordul multianual cu High View pentru distribuția Delux Music arată cât de importantă este acoperirea sateliților pentru radiodifuzori, în a-și maximiza valoarea conținutului către o audiență vastă. Muzica este un gen TV esențial care a oferit divertismentul atât de necesar în anul care a trecut”, a declarar Christoph Mühleib, Managing Director al ASTRA Deutschland GmbH, parte a SES.
„Obiectivul nostru este să oferim o experiență muzicală extraordinară telespectatorilor noștri, astfel că suntem încântați că postul Deluxe Music va continua să ajungă la o audiență cât mai mare, la calitate SD și HD. Deluxe Music oferă spectatorilor divertisment muzical de calitate pentru orice ocazie. Satelitul joacă un rol central în strategia noastră de distribuție și aș vrea să mulțumesc SES pentru că este partenerul nostru de încredere pe termen lung”, a adăugat Alexander Trauttmansdorff, Managing Director High View.
Be the first to comment