Asociația Națională a Agențiilor de Turism – ANAT a transmis o scrisoare către Ministerul Economiei și către Ministerul Fondurilor Europene în care își manifestă nemulțumirea în privința aplicației pentru granturile de lucru și solicită măsuri reparatorii. De asemenea, ANAT propune soluții compensatorii alternative pentru agențiile de turism.
Mai jos prezentăm integral scrisoarea care este semnată de președintele ANAT, Dumitru Luca.
“Stimați Domni Miniștri,
În primul rând, dorim să vă mulțumim pentru disponibilitatea de care ați dat dovadă în cadrul întâlnirilor organizate în luna octombrie, pe tema variantelor personalizate de ajutor de stat pentru turism și industria ospitalității. Considerăm faptul că ați organizat întâlniri separate cu reprezentanții fiecărei ramuri în parte, ca fiind benefic și un pas important în înțelegerea nevoilor noastre specifice.
Salutăm propunerea înaintată de FIHR și HORA, de a merge pe o schemă de ajutor care să acopere un procent de 20% din diferența între cifra de afaceri realizată în 2019 și cea realizată în 2020. Totuși, așa cum am explicat în numeroase rânduri, în cazul agențiilor de turism, unde există mai multe modalități de evidențiere a cifrei de afaceri, stabilirea acestui unic criteriu de calcul devine inechitabilă. Peste 90% dintre agențiile de turism evidențiază cifra de afaceri la valoarea marjei și nu la valoarea totală a rulajului realizat într-un exercițiu financiar.
Pentru comparație, pentru o valoare facturată de 1000 de lei, înregistrată de marea majoritate a companiilor drept cifră de afaceri, agențiile de turism înregistrează ca și cifra de afaceri o medie de 70 de lei. În mod corespunzător, spre exemplu, un ajutor de 20% raportat la cifra de afaceri, înseamnă pentru vasta majoritate a companiilor din economie un aport de 200 de lei, în timp ce pentru agenții acesta se traduce printr-o sumă de numai 14 lei, de 14 ori mai puțin!
Apoi, în cazul agențiilor de turism, ponderea costurilor cu forța de muncă este dublă față de cea din hotelărie și alimentația publică (în medie, depășind 60% din totalul cheltuielilor), ceea ce face ca impactul social al luării sau neluării la timp al oricărei măsuri de sprijin economic, să fie sensibil mai mare. Prin urmare, am dori să venim în completarea propunerii înaintate de colegii noștri, cu adăugarea unui al doilea criteriu legat fie de contributivitate, fie de accesul la granturile pentru capital de lucru oferite in baza OUG 130/2020.
În vederea elaborării unui model de calcul pentru o schemă de ajutor de stat personalizată pentru agențiile de turism, vă înaintăm propunerea acordării unui sprijin care să reprezinte între 20 și 35% din diferența dintre CA realizată în 2019 și CA realizată în 2020, compusă dintr-un procent fix de 20% și unul variabil, calculat după cum urmează:
15% din diferența dintre CA realizată în 2019 și CA realizată în 2020 pentru cei care nu au reușit să acceseze granturile pentru capital de lucru. Subliniem că valoarea rezultată prin aplicarea acestui procent înseamnă mai puțin de jumătate din valoarea grantului pe care l-ar fi putut accesa.
Un procent reprezentând ponderea impozitelor totale plătite pentru anul 2019, dar nu mai mult de 10% din diferența dintre CA realizată în 2019 și CA realizată în 2020.
Astfel, suma cumulată ar ajunge la cel mult 35% din diferența dintre CA realizată în 2019 și CA realizată în 2020, adică maximum la nivelul granturilor pentru capital de lucru conform OUG 130 (15% din CA pe 2019), în condițiile în care estimăm la nivelul anului 2020 o scădere a CA totale a agențiilor de minimum 60%.
Din ultimele date transmise de către membrii ANAT la solicitarea Dlui. Secretar de Stat Răzvan Pîrjol, reiese faptul că 10 dintre agențiile de turism cu volume mari, care operează pe piața din România, au achitat în anul 2019 un volum total de impozite în valoare de peste 40 de milioane de lei. De asemenea, din datele pe care le deținem, estimăm că pentru anul 2019 agențiile de turism au raportat la ANAF o cifra de afaceri totala de cca. 500 mil. Euro (rulajul efectiv fiind de cca 4,3 miliarde euro).
Pornind de la estimarea unei scăderi de cca 60% pentru anul 2020 și având în vedere plafonarea ajutoarelor de stat posibil de acordat unei singure întreprinderi la 800 de mii de euro, rezultă că impactul bugerat (valoarea ajutorului solicitat de către agențiile de turism) se situează undeva între 50 și 70 mil. Euro, adică cel mult la 20% din volumul fondurilor alocate pentru Măsura 2 – granturi pentru capital de lucru, sumă ce ar putea fi, în mare parte, acoperită, prin realocarea fondurilor neconsumate la Măsura 1 – microgranturi, conform OUG 130.
Cu această sumă, se pot crea premisele relansării unei ramuri-cheie a industriei ospitalității, de care depinde îndeosebi incoming-ul, dar și o serie întreagă de alte profesii și activiăți conexe, oferindu-se șanse egale de relansare a celor peste 2000 întreprinderi din acest domeniu, în condițiile în care, la nivel internațional prognozele de revenire sunt revizuite în sens negativ.
IATA (International Air Transport Association) indica, în prognoza transmisă pentru luna octombrie, o revenire ușor întârziată față de estimările făcute în luna iulie. Dacă în termeni de trafic, IATA spera ca revenirea la volumele din 2019 să se facă undeva în 2023, în termeni de pasageri, acest lucru nu va fi posibil mai devreme de 2024. Prognozele cele mai pesimiste arată că volume similare anului 2019 ar fi posibile abia peste 10 ani. În cazul Europei, revenirea ar putea fi chiar mai lentă, în 2025. Pentru referință, anexăm prezentei adrese și prognoza IATA pentru luna octombrie.
Datele emise de IATA sunt susținute și de studiul efectuat de compania americană de consultanță în management McKinsey, care arată că revenirea la volumele din 2019 nu va fi posibilă înainte de 2023 pentru turismul intern și înainte de 2024 pentru turismul de afaceri. Un ajutor acordat acum acestei industrii poate asigura minimele premise ale supraviețuirii companiilor până în 2023, salvând astfel mii de locuri de muncă și un aport deloc neglijabil la bugetul statului din taxele și impozitele plătite.
În paralel cu acest sprijin, considerăm esențiale și următoarele măsuri:
- Prelungirea proiectului privind munca flexibilă până la 30 iunie 2021, pentru a evita pierderea unei resurse umane cu un nivel profesional foarte înalt și cu o specializare de nișă, care cu greu va putea găsi alte locuri de muncă pe măsura pregătirii.
- Amânarea plății datoriilor agenților economici cu activitate în turism și industria ospitalității.
- Rambursarea urgentă a sumelor datorate de stat către agenții economici cu activitate în turism și industria ospitalității.
- Reducerea cotei TVA la 5% pentru agențiile de turism, similar cu hotelurile și restaurantele.
- Prelungirea emiterii voucherelor de vacanță în perioada 2021-2025 și acordarea de facilități fiscale pentru companiile private care oferă salariaților vouchere de vacanță.
Deși întreaga industrie și-a pus mari speranțe în Măsura 2 – granturile pentru capital de lucru, din primele date reiese faptul că vor fi foarte puțini beneficiari care vor primi finanțare, prin urmare impactul în economie nu va fi cel așteptat, în situația în care Guvernul nu va suplimenta fondurile. Numeroasele modificări aduse la OUG 130/2020 și includerea multor coduri CAEN care nu fac parte din categoriile cele mai afectate a dus la scăderea dramatică a șanselor agențiilor de turism să acceseze aceste fonduri. De asemenea, considerăm profund inechitabil principiul de alocare a fondurilor „primul venit, primul servit”, mai ales în situația în care platforma în care s-au făcut aplicațiile a avut numeroase sincope care au făcut greoaie sau, pe alocuri imposibilă, înregistrarea cererilor.
Vrem să subliniem faptul că, deși lăudabilă, Măsura 3 – granturi pentru investiții, este inoportună în cazul agențiilor de turism. Situația este atât de gravă, încât nicio companie din acest domeniu nu se poate gândi la investiții, în condițiile în care presiunea pe fluxurile de numerar impune, mai degrabă, vânzarea unor active!
Sperăm ca demersul nostru să fie corect apreciat și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate pentru discuții și colectări de date suplimentare, în vederea identificării unei soluții optime și rapide pentru sprijinirea agențiilor de turism”.
Be the first to comment