Școala de programare Codecool a ajuns la 100 de cursanţi

Codecool oferă posibilitatea plății şcolii după angajare
Codecool oferă posibilitatea plății şcolii după angajare

Lansată pe piața din România în septembrie 2019, școala de programare Codecool a ajuns la 100 de studenți, prima grupă de cursanți urmând să finalizeze şcoala la sfârșitul verii. În continuare, România se confruntă cu un un deficit anual semnificativ de specialiști în domeniul IT, conform unui studiu realizat anul trecut de Codecool în parteneriat cu Brainspotting. Odată cu schimbările economice actuale, acestui deficit i se adaugă șomajul apărut pe piața muncii, astfel încât cursurile alternative de programare devin o soluție de specializare pentru cei care vor o nouă perspectivă de carieră.

În luna iunie, școala a fost autorizată de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministerul Educației Naționale, absolvenții cursurilor putând aplica acum și pentru joburile ce necesită o acreditare oficială.

„Ne bucurăm că am ajuns deja la 100 de studenți, la nici un an de la lansare. Faptul că înscrierile au continuat și în aceste ultime luni destul de dificile și incerte, nu face decât să ne confirme că oferim un produs de calitate, în care oamenii au încredere și, cel mai important, este extrem de util pentru cei care doresc să înceapă o carieră în domeniul IT. Cererea pentru specialiști este în continuare foarte mare, iar acum că am obținut și acreditarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, dar și a Ministerului Educației, credem că reprezentăm mai mult decât oricând o alternativă viabilă și eficientă la formatul tradițional de studii. Oricine își dorește o carieră în programare este binevenit la Codecool, unde nu este necesară experiența, ci doar o motivație puternică și multă implicare“, spune Claudia Tamași, Country Manager Codecool România.

Codecool vine în întâmpinarea cererii de specialiști, prin intermediul cursului de Full Stack Developer, care poate fi absolvit în 12 luni. Acest model este unul deja testat cu succes în Ungaria și Polonia, prin care școala garantează un job într-una dintre companiile partenere la finalul cursurilor, dar și posibilitatea plății acestora abia după angajare. În plus, Codecool a lansat recent un nou curs, de Front End Developer, pentru cei care caută o soluție rapidă de reconversie profesională. Acesta poate fi finalizat în doar 4 luni, iar absolvenții lui vor putea aplica pentru unul dintre cele peste 900 joburi disponibile în IT.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*