Românii caută țările nordice pentru vacanța de vară

Vedere din Helsinki. FOTO Dal Travel

Dacă sezonul estival reprezintă pentru majoritatea românilor o oportunitate de a petrece sejururi în țări calde, cu plajă și mare, există o categorie de turiști, din ce în ce mai numeroasă, care dorește experiențe culturale în destinațiile nordice.

În acest sens, cele mai căutate sunt Țările Scandinave, mai precis Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda și Islanda. De asemenea, turiștii optează pentru produse specifice precum Laponia, Cercul Polar, pe urmele lui Moș Crăciun, fiordurile Norvegiei, Groenlanda sau croazieră în nordul Europei.

„Aprofundăm destinațiile, nu doar le bifăm, prin itinerarii gândite de 17 ani, în așa fel încât turiștii să se bucure din plin de tot ce are de oferit Europa Nordică, greu de descris în cuvinte: unică, spectaculoasă, copleșitoare. După o iarnă marcată de întuneric și frig, „încălzită” din când în când de aurora boreală, vara nordicii „renasc” sub lumina soarelui de la miezul nopții. 

Pentru ei, fiecare zi de vară reprezintă prilej de sărbătoare, lucru care se poate simți peste tot: în centrul orașelor, în porturi, sau în sătucele „bântuite” de troli.  Departe de agitația din restul Europei, în nordul continentului, în Scandinavia și Islanda, turiștii vor descoperi o civilizație uimitoare, capitale efervescente, o natură diversă cu fiorduri, ghețari, cascade tumultoase, vulcani, gheizere, câmpuri nesfârșite de lavă și nu în ultimul rând minuni inginerești. În ultimii cinci ani, cu mult timp înaintea izbucnirii pandemiei, am sesizat o creștere a cererii de la an la an pentru Țările Nordice.

Această tendință revine în forță în 2022 având în prezent mai multe grupuri în formare pentru perioada iunie – septembrie, pentru Norvegia, Danemarca, Suedia, Finlanda și Islanda. Chiar dacă mulți turiști români aleg, vara, bazinul mediteraneean și destinațiile calde, Țările Nordice reprezintă o destinație complexă, care are multe de oferit”, subliniază Daniela Nedelcu, director general al agenției DAL Travel.   

În topul celor mai vândute produse pentru Țările Nordice se numără o croazieră în Țările Nordice, la bordul vasului de croazieră MSC POESIA, care aparține renumitei companii de Croaziere MSC Cruises, în perioada 5 – 12 iunie. Tariful pornește de la 1390 de euro și include transportul cu avionul până la locul îmbarcării, respectiv al debarcării, portul Hamburg. Croaziera include vizitarea localităților Warnemunde, Bergen, Eidfjord, Kristiansand, Oslo și Copenhaga.

O altă croazieră de succes are ca temă ”Magia nopților albe la Cercul Arctic”, la bordul vasului de croazieră Jewel of the Seas, care aparține renumitei companii americane de croaziere Royal Caribbean, în perioada 20 iunie – 2 iulie. Îmbarcarea va fi din portul Amsterdam, croaziera include Molde, Cercul Arctic, Tromso, Honningsvag, Alesund, Flam și Kristiansand iar tariful pornește de la 1990 de euro de persoană pentru loc în cabină dublă interioară.

De asemenea, un alt program de succes are loc în perioada 24 iunie – 6 iulie și are ca temă ”Laponia, Cercul Polar, Moș Crăciun, Capul Nord și Fiordurile Norvegiei”, turiștii având ocazia de a se familiariza cu ”Soarele de la miezul nopții”. Turiștii vor ajunge până la Cercul Polar și vor avea ocazia de a face un tur complet al Finlandei și Norvegiei. Printre localitățile unde se vor face cazările, se numără Helsinki, Rovaniemi și Lillehammer, iar prețul programului este de 1890 de euro de persoană.

În topul programelor pentru Țările Nordice se mai află Marele circuit al Norvegiei (6 – 13 iulie, 1390 de euro de persoană), circuitul Țărilor Nordice (15 – 25 iulie, 26 iulie – 4 august, respectiv 16 – 23 august, 1490 de euro) și Capitalele Nordului (24 – 31 august, 1250 de euro), ultimul tur incluzând Oslo (Norvegia), Copenhaga (Danemarca), Stockholm (Suedia), Helsinki (Finlanda) și Tallinn (Estonia).

O cerere mare se înregistrează și pentru Islanda, DAL Travel organizând în timpul verii 4 circuite către această destinație unică și de elită, sub genericul ”Islanda fascinantă”, în perioadele 4 -12 iulie, 28 iulie – 7 august, 21 – 30 august respectiv 28 august – 6 septembrie. Costul unui astfel de circuit pornește de la 2080 de euro de persoană iar turul include capitala Reykjavik, Parcul Naţional Thingvellir, Geysir, Insulele Vestmannaeyjar, Canionul Fjadrargljufur, Parcul Naţional Vatnajokull, Lacul Myvatn și Peninsula Reykjanes.

Printre cele mai căutate produse turistice în Țările Nordice se numără Private Tour-urile în Islanda, respectiv în Islanda și Groenlanda (Nopți albe în țara ghețarilor și a vulcanilor), primele circuite fiind deja vândute. Primele tururi Islanda – Groenlanda au plecările pe 23 iunie, respectiv pe 7 iulie, durează 15 zile, costă de la 4990 de euro de persoană și includ Reykjavik, Parcul Naţional Thingvellir, Geysir, Secret Lagoon, Fjallsarlon Glacier, East Fjords, West Fjords și Ilulissat (Groenlanda).

Turiștii trebuie să știe că vara, clima este destul de blândă și în Țările Nordice, chiar dacă verile sunt mai răcoroase decât în Europa continentală. Cea mai bună perioadă de vizitare a acestor destinații este din mai până în septembrie. De exemplu, în Groenlanda, de-a lungul coastei, unde se află majoritatea aşezărilor, vara temperaturile se situează în jurul valorii de 10°C; în partea sudică este totuși posibil ca în lunile de vară să se atingă și chiar să se depășească 20°C. În Islanda, în timpul verii, este necesar să vă protejaţi pielea de razele ultraviolete, temperaturile de peste 25°C fiind ceva normal. La fel, în Finlanda, vara temperaturile sunt cuprinse între 20°C și 30°C de grade Celsius, iar primăvara, între 5°C și 15°C.

Consultanții DAL Travel pregătesc și alte produse pentru Țările Nordice și consideră că această regiune reprezintă o alternativă ideală la Europa sudică și bazinul mediteraneean, în special pentru amatorii de natură, cultură și mai ales de circuite.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*