Valoarea totală a premiilor din promoțiile de consumatori cu tragere la sorți desfășurate de companiile românești în anul 2023 a fost de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit estimărilor Mediapost Hit Mail, cea mai mare companie organizatoare de promoții de consumatori din România. Suma totală a campaniilor promoționale de anul trecut a fost cu cu aproximativ 25% mai mare față de 2022.
Mediapost Hit Mail gestionează de circa 20 de ani cel puțin un sfert din toate promoțiile de consumatori cu trageri la sorți din țară.
„Într-o nouă analiză amplă a campaniilor promoționale cu tragere la sorți derulate prin intermediul companiei noastre, de data aceasta în 2022 și 2023, am studiat, printre altele, cum au evoluat categoriile de premii acordate, apetitul pentru concursuri al consumatorilor în funcție de vârstă și gen, și sezonalitatea acestor campanii promoționale. În acest fel, am obținut o imagine mai clară despre factorii principali de succes ai campaniilor promoționale de acest gen”, a declarat Marian Șeitan, Director General Mediapost Hit Mail.
Voucherele, aproape jumătate din totalul premiilor acordate în 2023
În 2023, ponderea voucherelor a crescut față de 2022 și a continuat să domine topul categoriilor de câștiguri prin tragere la sorți. Dacă în 2022 voucherele reprezentau în jur de 44% din premiile oferite de companii, în 2023 ponderea acestora a urcat până la 47%.
La o distanță considerabilă în ceea ce privește categoriile de premii s-au aflat, în 2023, cosmeticele (+10%) și produsele electronice (puțin sub 10%). În 2022, produsele din categoria casă și grădină (+10%) și cosmeticele (+8%) au completat topul celor mai răspândite premii.
Apartamentele de două camere și de tip studio, premiile în bani, autoturismele, voucherele de vacanță și călătoriile exotice au fost printre cele mai scumpe premii câștigate anul trecut de către românii care au participat la promoții cu tragere la sorți.
Mai, luna cu cea mai mare valoare alocată premiilor
29% din valoarea totală a premiilor din campaniile organizate de Mediapost Hit Mail în 2023 s-a înregistrat în luna mai, aceasta fiind și cea mai mare pondere din an. Luna mai a urmat dinamica din 2022, când valoarea premiilor a fost de 19% din suma anuală a acestor premii.
De altfel, valoarea premiilor a crescut în fiecare lună din 2023 în comparație cu 2022, chiar și în luna decembrie, când s-a înregistrat cea mai mică sumă din an.
Participanții tineri au câștigat în 2023 premii cu o valoare mai mare decât celelalte categorii de vârstă
Participanții la promoțiile de consumatori cu vârste între 18-39 de ani au câștigat în 2023 44% din valoarea totală a premiilor, deși ponderea lor în totalul câștigătorilor a fost de numai 35%.
Generația celor cu vârste între 40-55 de ani a câștigat 34% din valoarea totală a premiilor, ei reprezentând 33% dintre câștigători, în timp ce premianții cu vârste de peste 55 de ani au câștigat doar 22% din valoarea totală a premiilor, deși ei au reprezentat 32% din totalul câștigătorilor. Aceste ponderi s-au schimbat într-o foarte mică măsură în 2023 față de 2022.
Doamnele au câștigat mai multe premii decât domnii
Potrivit informațiilor din raport, în 2023, în jur de 55% dintre câștigătorii premiilor promoționale prin tragere la sorți au fost femei, în ușoară creștere față de 2022, când peste 53% dintre câștigători au fost doamne.
MHM Promo Report 2023 a luat în calcul campanii promoționale prin tragere la sorți desfășurate în 2022 și 2023 la nivel național. Studiul a acoperit industria de retail, food & beverage, bricolaj, distribuție de carburanți, fashion, beauty și turism.
Be the first to comment