Românii aleg litoralul Mării Negre și în luna septembrie

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel. foto IRI Travel

Potrivit consultanților IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, luna septembrie prezintă multe avantaje pentru petrecerea unei vacanțe reușite atât pe litoralul românesc, cât și pe cel bulgăresc. Vremea este foarte bună, septembrie fiind numită, de ceva timp, ”a patra lună a verii”, tarifele sunt mult mai mici și este și mai puțin aglomerat.

Toate hotelurile de pe litoralul bulgăresc și-au micșorat tarifele cu cel puțin 25% după 24 – 27 august, iar în septembrie, prețurile față de iulie sau august sunt cu cel puțin 30-35 % mai mici, unele diferențe de preț depășind și 40%.

Sunt multe hoteluri de 4 stele cu servicii all inclusive în special din Nisipurile de Aur care, pe lângă faptul că au prețuri mai mici în septembrie, transmit și oferte speciale de până la 30% reducere pentru toată luna septembrie. Deci putem să mergem la 4 stele all inclusive în septembrie la prețuri situate la jumătate sau mai bine față de iulie și august, lunile de vârf de sezon.

Prețurile în septembrie de pe litoralul bulgăresc încep de la 22 de euro pe noapte la 3 stele cu all inclusive, de la 30 de euro la 4 stele cu all inclusive și între 40 și 50 de euro la hotelurile de 5 stele.

În ceea ce privește litoralul românesc, acesta continuă să fie solicitat și în luna septembrie, mai ales că anul acesta ofertele tip ”Litoralul pentru toți” au început mai devreme și au fost transmise de un număr mare de hoteluri de pe tot litoralul.

Prețurile pornesc de la 99 lei pe noapte de persoană la hoteluri de 3 stele și de la 152 lei de persoană pe noapte la hoteluri de 4 stele, cu mic dejun.

”Ca și stațiuni căutate în Bulgaria în perioada de început de septembrie, cele mai solicitate sunt Albena, Nisipurile de Aur și Obzor. În cazul litoralului nostru se continuă trendul acestei veri, în sensul că turiștii au preferat sudul litoralului – Saturn, Venus, Jupiter, Neptun-Olimp. Însă Eforie și Mamaia sunt stațiuni de asemenea foarte solicitate de către turiști. Ținând cont de tendințele din acest an, sunt sigur că septembrie va deveni, în timp, încă o lună de sezon, cu o cerere în creștere, chiar dacă nu la nivelul lui iulie și august”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*