România, prezentă la Salonul Mondial De Turism (MAP) – lider al manifestărilor expoziționale de profil din franța, dedicate marelui public

FOTO Ministerul Turismului

România este prezentă la Salonul Mondial de Turism – MAP (Le Monde à Paris), care se va desfășura în perioada 16-19 martie, în Capitala Franței! Anul trecut, peste 70.000 vizitatori au trecut pragul acestui târg internațional de turism. Pavilionul național, organizat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, reunește 19 participanți din întreaga țară, care vor promova pe parcursul celor patru zile unele dintre cele mai frumoase și atractive obiective ale destinațiilor pe care le reprezintă, cu accent pe patrimoniul cultural, dar și pe activitățile în natură.

Imaginile spectaculoase din țara noastră, care vor rula în stand pe toată durata evenimentului, vor crea cadrul perfect pentru surprizele pregătite de România! Una dintre acestea este o degustare de vinuri premiate internațional, produse în cramele din Dobrogea. În plus, pentru o experiență completă, vizitatorii vor putea încerca și preparate culinare tradiționale, specifice aceleiași regiuni.

Publicul va putea asista și la mai multe spectacole de muzică și dans, susținute inclusiv pe scena principală din cadrul MAP de ansamblul dobrogean „Brâulețul” din Constanța, precum și de ansamblul maramureșean „Transilvania”. Mai mult, dat fiind faptul că anul acesta îi este dedicat marelui compozitor român Ciprian Porumbescu, va fi organizat și un moment artistic, în scopul celebrării operei sale, cântată și astăzi pe tot globul.

Printre expozanți, se numără și Timișoara, oraș care deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023. Parcurile luxuriante de-a lungul râului Bega și spațiile publice generoase, care vor găzdui o gamă largă de evenimente, de la concerte la teatru imersiv, dar și acele curți ascunse sau instituții de prestigiu, unde artiștii europeni și cei locali se vor întâlni, vor fi promovate în rândul vizitatorilor francezi.

Asociațiile de profil și autoritățile publice locale, prezente la Salonul Mondial de Turism (MAP), în cadrul pavilionului național:
• Asociația Incoming România;
• Asociația Națională a Agențiilor de Turism;
• Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova;
• Asociația Karpaten pentru o Dezvoltare Durabilă;
• Colinele Transilvaniei;
• Consiliul Județean Constanța;
• Consiliul Județean Maramureș;
• Consiliul Județean Suceava;
• Primaria Suceava.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*