romani, veniti la Londra!

stateam de vorba cu o doamna din Londra mai acu vo doua zile. ca sa intelegi mai bine cu cine aveam de a face tre sa spun ca femeia avea cel putin 70 ani, iar fata ei se mutase de vo 10 ani in Canada. o vizita in fiecare an si de data asta a acceptat sa plece pentru prima data intr-o clatorie in america centrala. spunea ca s-a lasat cu greu convinsa pt ca nu ii place sa mearga in locuri necunoscute si nici in tari din lumea a 3-a. iar Belize (locul in care ne aflam atunci) poate fi considerata o tara de lumea a treia. 

anyway, subiectul a devenit altul atunci cind i-am zis ca sunt din Romania. Mi-a zis ca in Londra sunt o gramada de romani si bulgari. (asta stiam deja), iar faptul ca am intrat in UE nu a schimbat cu nimik perceptia londonezilor despre noi. ce m-a surprins a fost insa altceva. pentru citeva minute persoana in cauza a tinut sa-mi spuna ca romanii ar trebui sa vina la Londra. in numar cit mai mare. pe de o parte, ea sustinea ca metropola este un loc perfect pentru a locui si pe de alta parte, ei abia asteapta oameni noi, tineri, cu idei noi si nu in ultimul rind …cu chef de munca. 

mi-a mai spus o chestei pe care nu credeam sa o aud din gura unui londonez: oamenii de acolo nu au nimik impotriva romanilor. autoritatile si din cind in cind ziaristii sunt speriati de romani. restul ne-ar primi cu bratele deschise… asa ca romani…veniti la Londra!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

3 Comments

  1. Intotdeauna ziaristii englezi au avut un ghimpe pentru noi.Sti ce cred?Cred ca este unul mai in varsta care a avut timp sa-i indoctrineze pe cei mai tineri despre pericolul “tiganilor,al hotilor,etc.Acel cineva mai in varsta este englez sadea din parinti romani fugiti cu multi ani in urma din tara.Daca cineva ar sapa mai adanc ar descoperi acest lucru.Numai noi putem avea boala pe noi.Cred ca si prin randul autoritatilor este unul ,asa zis de-al nostru.Un sfat:Hai sa mergem si sa invadam Londra!Sa moara aia de necaz.

  2. Doar ca e mult prea scump sa traiesti in Londra. chiar si pentru britanici. oricum, presupun ca e mai bine decat in Spania sau Italia

  3. O fi fost si ea politicoasa. Nu cred ca trebuie sa ignoram un fenomen deja cunoscut doar pentru ca o domna a sustinut contrariul. Daca un londonez vine in Romania o baba de 70 de ani i-ar putea spune ca era mai bine pe vremea lui nea Nicu, desi nu e adevarat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*