Restaurarea picturii murale din Aula Academiei de Studii Economice a fost finalizată cu sprijinul One United Properties

FOTO Fabrica de PR

One United Properties (BVB: ONE), principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, s-a implicat în restaurarea celei mai mari fresce de interior din țara noastră, celebra pictură murală din Aula Magna din Palatul Academiei de Studii Economice din București (ASE). „Istoria negoţului românesc”, pictură murală realizată de artista Cecilia Cuţescu-Storck acum 88 de ani, este unică prin desenul său cu o suprafață de peste 100 mp. Restaurarea a început în toamna anului 2021 și a fost finalizată în luna martie 2022, iar pe 6 aprilie, chiar de Ziua Universității, a avut loc evenimentul de dezvelire a picturii restaurate.

„One United Properties a ales să sprijine un important demers al Academiei de Studii Economice din București într-un moment important prin care ASE deschide manifestările dedicate celei de-a 110-a aniversări a universității. Pentru noi este o bucurie să fim parte din povestea restaurării și conservării unei opere de artă devenite simbol. Ne dorim să continuăm să ne implicăm în astfel de acțiuni de sprijinire a educației, dar și a patrimoniului cultural, de care merită să se bucure și generațiile viitoare”, a declarat Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties.

Restaurarea picturii murale din Aula Magna a Academiei de Studii Economice, posibilă cu sprijinul One United Properties, este dedicată celei de-a 110-a aniversări a universității. Proiectul a restaurat complet această lucrare emblematică și a fost coordonat de reputatul specialist, prof. univ. dr. Maria Dumbrăviceanu, de la Universitatea Națională de Arte București, Departamentul Conservare și Restaurare.

„Suntem bucuroși să putem preda astăzi generațiilor ce vor veni și vor admira cu mândrie, peste ani, frumusețea sa unică, celebra pictură murală „Istoria negoțului românesc” din AULA MAGNA a Palatului ASE. Realizată de Cecilia Cuțescu-Storck, pictura constituie simbolul peste timp al primei universități economice a țării noastre. Ea a fost redată frumuseții sale inițiale printr-o necesară, minuțioasă și complexă procedură de restaurare, susținută integral de către Partenerul nostru Platinum, One United Properties, căruia îi mulțumim pentru generozitate și deschidere către mediul universitar, către frumos și trainic, către adevăratele valori. Mesajul transmis astfel invită la educație, normalitate, respect pentru frumos și istorie, pentru societate”, a adăugat Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rector al Academiei de Studii Economice din București.

Pictura în ulei realizată în perioada 1932-1933 de artista Cecilia Cuțescu-Storck, prima femeie din Europa care ocupă o catedră universitară de artă, ilustrează peste o sută de personaje în mărime naturală, dispuse în șase registre care se succed, ilustrând comerțul românesc de-a lungul timpului. Timp de 6 luni, specialiștii au lucrat la refacerea picturii de peste 100 de mp. Echipa de lucru și coordonare a proiectului a fost formată din Maria Dumbrăvician (Faber Studio, conf. univ. Dr. UNArte), Cristina Serendan (lect. univ. dr.), Ioana Olteanu (Faber Studio, drd.) și Laura Hangiu (Faber Studio), toți specialiștii Faber Studio fiind atestați de Ministerul Culturii. De asemenea, sub aceeași coordonare, studenți masteranzi ai Departamentului de Conservare și Restaurare din cadrul UNArte București au contribuit la realizarea documentației de specialitate.

Intervenția pentru conservare și restaurare a demarat cu cercetarea suprafeței murale, a tehnicii în care a fost realizată pictura și a degradărilor apărute de la ultima restaurare. Identificarea detaliilor tehnologice și evaluarea stării de conservare, făcute de restauratori, au fost completate la un nivel tehnic superior, de investigații fizico-chimice realizate de echipa de cercetători a Institutului Național de Optoelectronică. Au urmat operațiunile specifice de conservare și restaurare, respectiv: stabilizarea peliculei de culoare, curățarea acesteia, consolidarea suportului, vernisare și, la final, reintegrarea cromatică.

Prin importanța și valoarea acestui demers, One United Properties devine primul Partener Platinum al Academiei de Studii Economice din București. Dezvoltatorul urmărește strategia de dezvoltare a unor zone urbane viabile, sănătoase, care să ofere armonie, reziliență economică, sustenabilitate ecologică și socială. Compania s-a angajat să investească în restaurarea locurilor istorice, fiind dedicată regenerării urbane și restaurării gloriei de odinioară a clădirilor. One United Properties își dorește restabilirea caracterului de utilizare al reperelor din București, păstrând în același timp moștenirea și frumusețea acestora.

Academia de Studii Economice din București este liderul învățământului superior economic și de administrație publică din România și Europa de Sud-Est, bine poziționat în rankingurile internaționale de prestigiu. Cu o tradiție de 109 ani, Academia de Studii Economice din București este o universitate modernă, care se adaptează constant la provocările economiei de piață în stransă legătură cu cerințele mediului de afaceri. ASE este într-o dinamică permanentă, oferind mereu noi oportunități celor peste 23.000 de membri ai comunității sale universitare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*