Potrivit RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, noul val al pandemiei de COVID-19 a determinat o stagnare a prețurilor pe piața închirierilor. Totodată, cererea pe ambele segmente – rezidențial și office – a rămas constantă față de aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut comparativ cu 2019.
Conform datelor cumulate din birourile RE/MAX România, cererea pe segmentul chirii rezidențiale a cunoscut în septembrie o creștere de cca. 20% față de anul precedent, cele mai numeroase solicitări fiind la începutul lunii, când planul de învățământ prevedea reluarea școlilor în format fizic. Însă aceasta a scăzut accentuat spre sfârșitul lunii, când condițiile impuse de pandemie au devenit mai restrictive, iar universitățile au anunțat reluarea cursurilor în mediul online.
Per total, în perioada septembrie – octombrie 2021, birourile RE/MAX au înregistrat o cerere comparativă cu aceeași perioadă a anului precedent, dar mult mai scăzută față de anul 2019. Cele mai căutate tipuri de locuințe rămân, în continuare, apartamentele, urmate de garsoniere și case/vile. Totodată, în ciuda scumpirilor din ultima perioadă, prețul chiriilor s-a menținut relativ constant, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În prezent, pentru un apartament cu două camere, prețurile la închiriere variază între 300 și 600 de euro în București, 300 și 550 de euro în Cluj, respectiv 250 și 450 de euro în Timișoara, în funcție de zonă, finisaje și suprafață. Pentru o garsonieră, chiriașii plătesc între 200 și 350 de euro în București, 200-350 de euro în Cluj și 150-250 de euro în Timișoara.
„Condițiile incerte din piață ne împiedică să facem predicții pentru viitor, însă principalul factor de schimbare a tendințelor, cu impact direct asupra pieței chiriilor în orașele mari, este reprezentat de evoluția pandemiei și a măsurilor restrictive impuse de autorități”, a declarat Iulian Berghian, Director Executiv RE/MAX România
În anul 2020, funcționarea școlilor în online a cauzat scăderea cererii pentru chirii rezidențiale, mai ales în principalele orașe universitare. Cele mai mari schimbări s-au remarcat, însă, pe piața clădirilor de birouri, unde angajatorii, datorită necesității implementării sistemului work from home, au renunțat la spațiile de birouri sau au renegociat în jos chiriile.
Despre RE/MAX
În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari, având, în prezent, peste 50 de francize și peste 600 de membri, recunoscut ca fiind cel mai puternic brand național în imobiliare. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.
La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 140.000 de agenți afiliați, în 8.000 de birouri, aflate în cca. 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2.000 birouri și 26.000 de agenți, continuând să se extindă.
Be the first to comment