Raluca Andreica, director general Patria Credit IFN: “Noi chiar finanțăm oamenii, nu hârtiile”

Raluca Andreica, director general Patria Credit IFN.

Clientul Patria Credit IFN din 2020 este legumicultor, locuiește în mediul rural din Muntenia și ia credite între 5.000 și 25.000 de euro, pe care îi alocă pentru investiții. Acesta este profilul clientului, conform datelor statistice ale portofoliului Patria Credit.

67% dintre clienți provin din Muntenia, 23% din Moldova, 9% din Ardeal și doar 1% din Dobrogea. 90% dintre clienți sunt producători agricoli individuali și 5% sunt încorporați (au o companie – PFA, II, SRL), în timp ce 10% sunt microîntreprinderi.

Dintre producătorii agricoli care au apelat la credite anul trecut, mai bine de jumătate (56%) cultivă legume. Producătorii de cereale (21%) sunt pe locul al doilea, iar următorii ca pondere sunt crescătorii de animale (18%). 3% dintre clienți dețin ferme mixte și 2% se ocupă de pomicultură sau alte tipuri de fructe.

„2020 a fost un an bun deopotrivă pentru legumicultură și pentru finanțarea producătorilor locali. Legumicultorii au dus-o, paradoxal, mai bine ca urmare a pandemiei, deoarece au avut piață de desfacere pe fondul reducerii consumului din importuri. Iar noi am înregistrat creșteri de portofoliu și de vânzări (de la un portofoliu de 16,6 milioane de euro la sfârșitul lui 2019 la 21,2 milioane de euro la sfârșitul anului 2020). Conform rezultatelor preliminare, în curs de auditare, profitul net a crescut cu 33% față de anul anterior, de la 841.000 de euro la 1,12 milioane de euro. Iar numărul creditelor pentru care s-au depus cereri de amânare la plata ratelor în baza OUG 37 a fost foarte mic: am înregistrat doar 74 de credite cu rate amânate și doar 15 restante”, explică cifrele din bilanțul pe 2020 Raluca Andreica, director general Patria Credit IFN.

Ce fac agricultorii și micii femieri cu banii

Opt din zece clienți ai Patria Credit IFN alocă banii împrumutați pentru investiții, 9% dintre ei îi folosesc drept capital de lucru, iar 11%, pentru ambele destinații.

În 2020, cei mai mulți dintre clienții Patria Credit IFN – aproape jumătate (43%) – au accesat credite cu valori cuprinse între 5.000 și 15.000 de euro, aproape o cincime (17%) au avut credite de sub 5.000 de euro, 20% dintre ei au avut nevoie de sume cuprinse între 15.000 și 25.000 de euro, iar alți 20% au accesat credite de peste 25.000 de euro.

Finanțări fără hârtii și garanții

Analiza riscului și aprobarea creditului la Patria Credit IFN respectă tiparele microcreditării: clienții primesc suma solicitată fără a fi nevoiți să facă un dosar stufos, fără garanții clasice cerute pe un flux standard de bancă, tehnologia de creditare specifică având la bază o analiză personalizată a bugetului fermierului, tipul de cultură și ciclul de producție.

„Mergem noi la ei, pe câmp, în solar, cu cizmele de cauciuc în portbagaj. Angajații noștri sunt oamenii locului, gospodari ai satului, bine ancorați în comunitate. Noi chiar finanțăm oamenii, nu hârtiile. Ne uităm la o afacere în contextul social și familial – cum cheltuiește persoana respectivă, pe ce cheltuiește, ce bunuri are în gospodărie, facem o evaluare personalizată. Legumicultorii nu țin contabilitatea pe calculator, iar bugetul afacerii și cel al familiei se confundă adesea. Nu punem o grilă în care trebuie să se încadreze cei finanțați. Astfel, reușim să îi finanțăm pe cei care nu sunt interesanți pentru bănci”, mai spune Raluca Andreica.

Pentru a putea acorda credite fără garanții, instituția de microcreditare a semnat parteneriate prin care riscurile sunt preluate de parteneri instituționali sau finanțatori precum Fondul European de Investiții (FEI), Fondul European pentru Sud-Estul Europei (EFSE) sau parteneri locali, precum FGCR (Fondul de garantare a creditului rural). Ca urmare a acestor parteneriate au apărut produse noi de microcreditare, precum creditul pentru afacerile mici sau EaSI (finanțare cu 90% garanție europeană) sau Tomatina (credit-punte pentru subvenția din programul de sprijin pentru producătorii de roșii).

În 2021, instituția de microcreditare își propune să continue procesul de digitalizare extern (după ce în 2020 a fost dezvoltată plata online, cu cardul, a creditelor, dar și procesul semi-online de solicitare a creditelor) și intern, să-și extindă geografic activitatea, precum și să se implice activ împreună cu mediul ONG și parteneri de profil în crearea de noi modele de creditare și în promovarea de bune practici în agricultura de bază. Agricultura și dezvoltarea rurală ar putea fi impulsionate și anul acesta prin continuarea demersurilor de reducere a „distanței” dintre producători și consumatori, prin lansarea de platforme noi și inedite de vânzare a produselor și prin deschiderea de noi canale de distribuție către marii retaileri, afirmă reprezentanții Patria Credit IFN.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*