Provocările Generației Z, în 2021: lipsa resurselor și a educației financiare, ghidarea în carieră și gestionarea emoțiilor

Provocările Generației Z, în 2021: lipsa resurselor și a educației financiare, ghidarea în carieră și gestionarea emoțiilor

Lipsa resurselor financiare (77%) și a educației în acest domeniu (60%), lipsa motivației (65%) și a consilierii în carieră (59%), dar și stările emoționale fluctuante (49%) sunt principalele provocări cu care se confruntă, în prezent, tinerii din România, la mai bine de un an de la începutul pandemiei, arată datele celui mai recent studiu național Insights PulseZ.

Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights” – din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață IZI data, în luna iulie a.c., în rândul a aproximativ 1.200 de tineri din România. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor și dorințelor tinerilor din România, în noul context pandemic, membri ai generației Z (cei născuți după 1995, cunoscuți și ca iGeneration, Centannials sau „nativii digitali”), în ultimele luni ale acestui an (iulie 2021), comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului).

,,Prin acest studiu ne-am propus să analizăm comportamentele și stările tinerilor din România, interesele și motivațiile lor, în acest context pandemic, comparativ cu ceea ce a însemnat 2020 pentru ei, astfel încât să le putem înțelege deciziile de acțiune și consum, planurile de dezvoltare, precum și percepția asupra lumii de astăzi și a noii realități. Generația Z este considerată prima generație născută într-o perioadă în internetul și noile tehnologii sunt disponibile la scară largă, acești tineri fiind extrem de conectați la mediul digital și consumatori avizi de social-media – companiile, organizațiile, dar și autoritățile se raportează la preferințele lor în construirea strategiilor de business”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”.

“Cei care nu se uită la generația Z, care nu se modelează după aceștia, vor deveni inadaptați mai curând decât se așteaptă. Viitorul se întâmplă deja și se întâmplă repede. De multe ori, relevanța generației Z este subestimată, deoarece puterea financiară a acestei generații este mai scăzută. Însă, forța generației Z se manifestă deja, prin puterea ei de influență asupra generațiilor mai mature dar și prin nealinierea tinerilor la structurile sociale tradiționale. Gen Z se remarcă în toate studiile noastre, nativii digitali sunt structural diferiți. Prin studiul “Insights PulseZ“ ne-am propus să o înțelegem în profunzime, să ne pregătim activ pentru ce urmează” – Silvia Luican, fondator IZI data.

În 2021, generația Z resimte oboseală, stări emoționale fluctuante și are probleme financiare

La aproape un an și jumătate de la începutul pandemiei de coronavirus, tinerii generației Z din România au mărturisit că se simt mai obosiți (50% în 2021 vs. 34% în 2020), că se confruntă cu stări emoționale fluctuante (49% în 2021 vs. 37% în 2020), dar și cu momente de incertitudini referitoare la perioada ce va urma, luând în calcul și actualele tensiuni din sfera personală și profesională (32% în 2021 vs. 26% în 2020).

Totodată, datele arată că, în 2021, tinerii resimt mai pregnant lipsurile din societatea românească față de acum un an. Cele mai importante dintre lipsurile menționate de reprezentanții generației Z sunt resursele financiare (77% în 2021 vs. 59% în 2020), urmate la o distanță considerabilă de lipsa consilierii în carieră (59% în 2021 vs 47% în 2020), precum și problema birocrației și lipsa digitalizării (55% în 2021 vs. 32% în 2020), dar și lipsa susținerii morale din partea apropiaților (50% în 2021 vs. 34% în 2020) și, nu în ultimul rând, lipsa accesului la programe de învățare non-formală – cursuri, programe de leadership (48% în 2021 vs. 37% în 2021).

Organizarea personală, educația financiară și tehnologia – în topul abilităților de dezvoltare

Participanții au fost întrebați despre abilitățile/ariile de care au nevoie și pe care și-ar dori să le învețe pentru a se dezvolta. Topul abilităților menționate de ei suferă mici modificări față de cel menționat anul trecut, iar explicația stă în contextul economic prin care a trecut România în ultimul an. Astfel, dacă organizarea personală (gestionarea timpului, productivitatea proprie) rămâne, în continuare, pe primul loc în topul preferințelor (60%), în 2021, nevoia de educație financiară și de investiții crește semnificativ, ajungând pe primul loc printre nevoile tinerilor (60% în 2021 vs 51% în 2020).

Dacă fetele menționează într-o mai mare măsură nevoia de a învăța să-și gestioneze mai bine emoțiile (66% fete vs. 40% băieți), băieții menționează mai des educația financiară (64% băieți vs 56% fete), tehnologia (44% băieți vs 29% fete) și lucrul în echipă (30% băieți vs 21% fete).

Referitor la planurile profesionale ale tinerilor, 1 dintre 3 respondenți ai generației Z precizează că plănuiește să se angajeze în România, iar 21% dintre ei se gândesc să își continue studiile în țara noastră. Doar 12% dintre participanții la studiu declară că vor să lucreze în străinătate și tot atâția sunt cei care intenționează să își deschidă o afacere.

Preferințele tinerilor privind consumul digital și platformele social-media

Cei mai mulți dintre respondenții studiului (43%) au declarat că, în această perioadă, petrec zilnic între 4 și 8 ore în fața ecranelor, urmați de aproape o treime (28%) care susține că sta în fața ecranelor între 8 și 12 ore. Nu se remarcă diferențe în funcție de genul tinerilor, în ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranelor, dar sunt mai mulți cei între 19-21 de ani care acordă mediului digital între 8-12 ore (32% vs. 24% 16-19 ani). De asemenea, sunt mai mulți tinerii din mediul urban (31%) care își petrec între 8-12 ore navigând pe ecrane în comparație cu cei din mediul rural (25%).

În ceea ce privește platformele social-media preferate de către Generația Z, Instagram este principalul canal folosit de o treime din tinerii din România (33%), urmat de Facebook (22%), Youtube (17%), WhatsApp (13%) și TikTok (12%). Cei cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani folosesc Instagram în mai mare măsură (47%) decât ceilalți tineri din categoriile de vârstă 19-21 ani, respectiv 22-24 ani, menționându-l pe primul loc în topul preferințelor, mențiunile scăzând, însă, gradual cu vârsta: Instagram este înlocuit cu Facebook, care ajunge pe locul I în rândul celor de 22-24 ani (28%).

Despre studiul „Insights PulseZ”

Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție, a fost realizat în luna iulie a.c., pe un eșantion de 1.186 de respondenți, cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel național din punct de vedere al distribuției pe sexe, regiunii și mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea stărilor, comportamentelor, intereselor, motivațiilor și dorințelor tinerilor din România, membri ai generației Z, comparativ cu valul 2020 (perioada mai-iunie 2020, când a fost desfășurată prima ediție a studiului). Datele colectate, în cadrul studiului național PulseZ, vor fi comunicate în mai multe etape, în perioada următoare.

Studiul a fost coordonat de către echipa programelor naționale „Vreau să fiu Antreprenor” și „Insights”, din cadrul organizației non-guvernamentale Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor de cercetare iZi Data și suport Chilli Ideas, Coca-Cola HBC, Aegon Romania și Banca Transilvania.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*