Profitul operațional al Grupului Asee a crescut cu peste 20% în trimestrul 2

Profitul operațional al Grupului Asee a crescut cu peste 20% în trimestrul 2. FOTO 2value

Grupul Asseco South Eastern Europe, (WSE: ASEECOSEE, ASE) anunță rezultate financiare pozitive pentru al doilea trimestru și primul semestru din 2022. Veniturile din vânzări au crescut în T2 cu 23,7%, la 74,7 milioane de euro, în timp ce profitul operațional a urcat cu 20,1%, la 11,2 milioane de euro. Pe piața din România, afacerile au fost impulsionate de zona soluțiilor care optimizează modul de lucru și permit oferirea de servicii online clienților.

„În al doilea trimestru al anului 2022, performanța bună a Grupului ASEE a rezultat în principal din evoluția pozitivă a soluțiilor dedicate și de plată, care au contribuit la o creștere cu 20% a profitului operațional al companiei. Divizia soluțiilor dedicate a crescut pe noua linie de afaceri ITS (Sisteme Inteligente de Trafic), în timp ce Divizia soluțiilor de plată a crescut pe linia de servicii de plată în comerțul electronic, serviciile legate de POS și procesare”, a comentat Piotr Jeleński, Președintele Consiliului de Administrație al Asseco South Eastern Europe S.A.

Veniturile din vânzări ale Grupului ASEE s-au ridicat la 74,7 milioane de euro în T2 2022, în creștere cu 23,7% (14,4 milioane de euro) în comparație cu perioada similară a anului precedent. Cea mai mare creștere a veniturilor din vânzări, de 27%, a fost generată de Divizia soluțiilor de plată (38,4 milioane EUR).

Astfel, profitul operațional al Grupului ASEE a crescut cu 20,1%, la 11,2 milioane de euro, iar EBITDA a cunoscut un avans de 17,4%, la 15,9 milioane de euro în T2 2022, iar profitul net consolidat a crescut cu 27,8%, la 9,8 milioane EUR în T2 2022.

Pe piața din România s-a observat un interes foarte mare în privința transpunerii unor procese de business din zona tradițională a interacțiunilor cu clienții (hârtie, ghișeu, chiar și e-mail) în fluxuri de business digitale, prin implementarea unor soluții IT.

Compania intenționează să își consolideze poziția pe piața românească, iar acest lucru va fi realizat prin creșterea echipelor și a nivelului de pregătire a angajaților. O a doua direcție de dezvoltare în România vizează creșterea afacerii fie prin intermediul unor achiziții, fie prin încheierea unor noi parteneriate, cu scopul de a aduce clienților valoare adaugată prin soluțiile dezvoltate la nivelul grupului.

„Pentru anul 2022, principalul obiectiv este consolidarea poziției drept unul dintre principalii furnizori de soluții IT din România. Asta înseamnă diversificarea soluțiilor oferite, precum și creșterea capacității interne de a gestiona un număr mai mare de proiecte”, a declarat Adrian Nastase, Country Leader ASEE România.

Ce soluții au adus cele mai mari vânzări pentru ASEE

SOLUȚII DE PLATĂ (PAYTEN)

Veniturile din vânzări în Payten s-au ridicat la 38,4 milioane de euro în T2 2022, în creștere cu 8,2 milioane de euro (27%) în comparație cu perioada corespunzătoare din anul precedent.

În al doilea trimestru, creșteri considerabile ale veniturilor din vânzări au fost generate de liniile de afaceri legate de serviciile POS și ATM, care au generat venituri din vânzări în creștere cu 3 milioane EUR și, respectiv, cu 2,8 milioane EUR, față de perioada similară a anului precedent.

Comerțul electronic a crescut, de asemenea, în al doilea trimestru (cu 2 milioane EUR).

Profitul operațional al Diviziei Soluții de plată în T2 2022 s-a ridicat la 6 milioane EUR, în creștere cu 1,0 milioane EUR (19%), comparativ cu T2 2021.

EBITDA consolidat în al acestei divizii a crescut cu 1,2 milioane de euro (15%), la 9,3 milioane de euro.

SOLUȚII BANCARE

Veniturile din vânzările de soluții bancare au ajuns la peste 13,7 milioane EUR în T2 2022, în creștere cu 1,7 milioane EUR (14%) comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent.

Venituri mai mari din vânzări au fost generate de soluțiile core banking și omnichannel.

Profitul operațional și EBITDA au crescut cu 0,3 milioane EUR în T2 2022 și s-au ridicat la 3,0 milioane EUR și, respectiv, 3,6 milioane EUR.

SOLUȚII DEDICATE

Veniturile din vânzările de soluții dedicate în T2 2022 s-au ridicat la 22,6 milioane EUR, în creștere cu 4,5 milioane EUR (25%) față de perioada corespunzătoare din anul precedent.

Această creștere a rezultat parțial din consolidarea rezultatelor companiilor cumpărate în 2021 și care activează în sectoarele managementului traficului și soluțiilor BPM.

Profitul operațional în T2 2022 s-a ridicat la 2,3 milioane de euro, în creștere cu 0,6 milioane de euro (35%) față de perioada corespunzătoare a anului trecut, în timp ce EBITDA din domeniul soluțiilor dedicate s-a ridicat la 2,9 milioane de euro, în creștere cu aproape 0,8 milioane de euro (38%) față de T2 2021.

Rezultatele financiare pentru H1 2022

Rezultatele financiare ale Grupului ASEE în primul semestru din 2022 au fost, de asemenea, mai bune în comparație cu primele șase luni ale anului precedent.

Veniturile din vânzări s-au ridicat la 141,7 milioane de euro, în creștere cu 22,6% (26,1 milioane de euro) în comparație cu primele șase luni ale anului trecut.

Profitul operațional a ajuns la 21,3 milioane de euro, în creștere cu 19,8%, în timp ce EBITDA a avansat cu 17%, la 30,5 milioane de euro.

Profitul net consolidat după primele șase luni ale anului 2022 s-a ridicat la 18,6 milioane de euro, în creștere cu 25,7% față de primele șase luni ale anului 2021. Compania a anunțat o valoare a încasărilor restante pentru 2022 în Marja 1 de 193,5 milioane de euro, în creștere cu 23% față de anul trecut.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*