Primul pliabil OPPO, Find N2 Flip, este disponibil oficial în România

Primul pliabil OPPO, Find N2 Flip, este disponibil oficial în România. FOTO OPPO

OPPO a lansat în România cel mai nou smartphone pliabil, Find N2 Flip, telefonul oficial al competiției UEFA Champions League. Până la 31 martie, Find N2 Flip este disponibil într-un pachet ce include o husă specială si o pereche de căști OPPO Enco X2. OPPO Find N2 Flip este primul pliabil din portofoliul OPPO care a fost lansat pe piaţa din Europa.

Evenimentul de lansare a noului OPPO Find N2 Flip a avut loc la Galeria Kulterra din București, în cadrul expoziției de pictură semnată de artista contemporană Arina Bican.

“Oferim consumatorilor locali un dispozitiv ultra-performant și, totodata, compact, care răspunde nevoii de a avea un ecran tot mai mare într-un telefon compact. Am demonstrat că inovația nu trebuie să însemne și compromisuri, iar fiecare detaliu al primului telefon pliabil OPPO ilustrează conceptul de perfecțiune minuțioasă. În plus, suntem convinși că pachetul promoțional Find N2 Flip, ce include o husă specială si o pereche de căști OPPO Enco X2, va fi primit cu entuziasm de publicul din Romania”, a declarat Alina Munteanu, PR Manager pentru OPPO în România.

O descriere succintă a lui Find N2 Flip îl plasează în sfera superlativelor pe segmentul telefoanelor pliabile. Telefonul dispune de cea mai rapidă încărcare, cea mai mare baterie pentru un flip, cel mai mare ecran secundar, cel mai mare ecran principal, o balama ce asigură peste 400.000 de plieri, dar și cea mai lungă perioadă de actualizări pentru software și securitate.

Telefonul îmbină cel mai mare ecran disponibil, de 6,8 inci, cu un corp super compact, o greutate de 191 grame, venind în întâmpinarea celor care își doresc un smartphone performant și compact, cu un ecran generos. Ecranul E6 AMOLED are o diagonală de 6.8, aspect 21:9 și rată adaptivă de împrospătare de 120Hz, iar luminozitatea urcă până la 1600 de niți, fiind ușor de utilizat în orice tip de lumină. Totodată, OPPO Find N2 Flip are cel mai mare ecran secundar din industrie, care poate accesa o serie de funcții precum fotografie, notificări etc, fluidizând astfel experiența de utilizare. Orientarea sa verticală oferă și mai mult spațiu, care permite afișarea până la șase notificări într-o singură vizualizare. Cu ajutorul acestui ecran, utilizatorul poate să răspundă rapid la mesajele din aplicațiile de mesagerie principale, poate comuta setările, poate să înregistreze o notă vocală sau să preia un apel și multe altele – totul fără a deschide telefonul.

Telefonul vine și cu cea mai mare baterie și cea mai rapidă încărcare disponibile pe un flip. Testele interne arată că acesta poate fi utilizat fără probleme pentru o zi întreagă. Tehnologia SUPERVOOC de 44W asigură încărcarea bateriei de 4300 mAh până la 50% în doar 23 de minute atunci când telefonul este aproape gol. Încărcarea completă se face în mai puțin de o oră.

Echipat cu hardware de ultimă generație, un sistem de camere bazat pe senzor Sony IMX890, un procesor puternic MediaTek Dimensity 9000+, conectivitate utra-rapidă 5G dual-sim și cele mai bune viteze de încărcare pentru un dispozitiv de acest tip, Find N2 Flip marchează un debut memorabil pe segmentul de dispozitive pliabile pentru OPPO.

Cel mai bun camera-phone de tip flip

Camera principală de 50 MP a lui Find N2 Flip are un senzor Sony IMX890 cu un obiectiv f/1.8 – ce asigură pentru utilizator realizarea unor fotografii clare și luminoase. Selfie-urile pot fi vizualizate cu ușurință pe ecranul generos cu ajutorul funcției de previzualizare dublă. Camera este dezvoltată împreună cu producătorul de camere foto Hasselblad, oferind culori de calitate profesională. Unitatea de procesare Marisilicon X, disponibilă pe noul Find N2 Flip, îmbunătățește videoclipurile nocturne pentru a capta imagini 4K ultra-clare în condiții de lumină scăzută.

OPPO Find N2 Flip dispune de o balama Flexion Hinge, certificată independent de TÜV Rhineland pentru a rezista la peste 400.000 de plieri în testele efectuatela temperatura standard a camerei. Acest lucru echivalează cu deschiderea și închiderea telefonului de aproximativ 100 de ori pe zi timp de mai bine de zece ani și, de asemenea, este testat de până la 100.000 de ori la 50 de grade Celsius și 95% umiditate și la -20 de grade Celsius. Datorită balamalei, telefonul poate fi folosit și pe post de cameră foto cu trepied, în modul Flexform.

OPPO Find N2 Flip echipat cu sistem de operare ColorOS 13 este primul model din portofoliul companiei care oferă patru ani de actualizări majore ColorOS și 5 ani de actualizări de securitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*