Organizarea ca la carte a unui eveniment înseamnă pe lângă oferirea unor preparate de excepție și înțelegerea nevoilor clientului modern. Premier Catering – unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de catering pentru evenimente private și corporate – a organizat în primele luni ale anului 2022 peste 1000 de evenimente și a trecut de la o bucătărie de 150 mp la un spațiu de 400 mp.
Această schimbare a venit natural în urma scalării business-ului și a dezvoltării pieței de catering pe segmentul corporate. Premier Catering organizează evenimente corporate de la un număr de 20 persoane până la evenimente foarte mari cu participare internațională de sute de participanți.
”Domeniul de catering s-a dezvoltat odată cu piața. Inițial nu erau stabilite reperele pentru aceste tipuri de servicii, însă în ultimii ani piața a început să se structureze și să fie solicitate tot mai multe evenimente corporate. Acesta este și motivul pentru care am investit într-o bucătărie de 400 mp și ulterior într-un spațiu logistic de 200 mp. Astfel, am ajuns să avem în primele 9 luni din acest an un număr record de aproximativ 1000 de evenimente corporate organizate.” a declarat Andreea Vasilescu, CEO Premier Catering.
După doi ani dificili, în care piața de evenimente a avut de suferit din cauza pandemiei, Premier Catering a mizat pe oportunităţile momentului. A introdus constant noi tipuri de preparate și platouri diferite precum platoul brunch, platoul vegetarian, platoul cu produse fără gluten și calorii reduse, pentru a deservi nișe cât mai diferite de clienți. În plus, rezultatele nu s-au lăsat prea mult așteptate, astfel cifra de afaceri a crescut cu 30% în prima parte a anului 2022 față de anul anterior.
”În comparație cu alte companii de catering, noi venim cu un pachet complet, nu livrăm doar produse. Oferim consiliere în alegerea meniului, în alegerea setupului de eveniment și stabilim împreună cu clientul flow-ul evenimentului. Punctul nostru forte este că putem asigura echipamente logistice pentru un eveniment de până la 3000 de persoane. De asemenea, foarte important, pe lângă meniurile prestabilite pe care le avem, bucătarii și cofetarii noștri pregătesc și meniuri speciale, fie că vorbim de meniuri specifice anumitor țări (mansaf – Iordania, kavarma – Bulgaria, kebab cu vișine și kourabia – Armenia, etc.), fie că vorbim de meniuri tematice.” a mai declarat Andreea Vasilescu, CEO Premier Catering.
Exigența clienților pentru evenimente corporate impecabile a crescut, iar Premier Catering știe extrem de bine că mâncarea contribuie definitoriu la percepția asupra reușitei unui eveniment. Evenimentele corporate au fost și vor rămâne și pe viitor instrumente importante în comunicarea internă a companiilor. Așadar, Premier Catering pune accent pe nevoia de servicii flexibile, personalizate și impecabile și, în același timp, pe produse sănătoase, din ingrediente de top, care să surprindă prin gust și aspect.
”Achiziția de materii prime se face exclusiv de la furnizori autorizați si punem un accent deosebit pe calitatea materiilor prime folosite. Nu facem rabat la achiziționarea materiei prime, folosim doar ingrediente de top. De asemenea, pentru că ne dorim să găsim mereu soluții performante și punem accent pe sustenabilitatea mediului, am achiziționat un sistem de filtrare, regenerare și refolosire al uleiului alimentar – VITO OIL – XS – care curăță uleiul, îl depozitează într-un rezervor propriu, ceea ce îmbunătățește gustul și calitatea mâncării.” a completat Andreea Vasilescu, CEO Premier Catering.
Premier Catering & Events este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de catering pentru evenimente private și corporate, cu un portofoliu de peste 1200 de evenimente organizate pentru clienți de prestigiu precum Academia Română, Camera de Comerț și Industrie a României, Metro Romania, Scania România, Jidvei, Ambasada Republicii Bulgaria, Ministerul Culturii, Universitatea Politehnică din București, Oracle Romania și mulți alții.
Be the first to comment