Extasy, platforma cu cele mai multe experiențe pentru timp liber din România, intră pe piața de beneficii extrasalariale și lansează o soluție corporate, ce susține creșterea retenției angajaților și contribuie la optimizarea bugetelor de HR ale companiilor. În prezent, Extasy listează peste 1.100 de experiențe ce pot fi incluse în pachetele de beneficii ale angajaților din mediul privat și își propune să adauge încă 1.000 de opțiuni.
Experiențe din platforma Extasy beneficiază de fiscalitate avantajoasă atunci când sunt acordate în pachetele de beneficii extrasalariale ale angajaților, la sărbători legale (Paște, Crăciun, 1 Martie, 1 Iunie și sărbători ale altor culte), cu suma neimpozabilă de 300 de lei/ angajat și copii minori ai acestuia/ eveniment.
„Pachetele de beneficii extrasalariale reprezintă una dintre cele mai rapide soluții pentru a avea angajați motivați și performanți și, cu cât acestea sunt mai customizabile, axate pe nevoile fiecărui angajat, cu atât efectul lor este cel așteptat: cresc gradul de motivație și loialitatea față de companie și contribuie la creșterea brandului de angajator. O ofertă ultra personalizată le arată angajaților că îți pasă suficient încât să depui un efort suplimentar, iar ei nu sunt doar un număr într-un Excel.
Ne așteptăm ca în următorii 3 ani platforma Extasy să fie în top 3 instrumente utilizate pentru oferirea de beneficii extrasalariale angajaților din mediul privat și principala soluție pentru a rezolva 99% din situațiile ce țin de gradul de satisfacție al angajaților în cadrul unei companii”, spune Bogdan Buta, cofondator Extasy.
Într-o piață a muncii dinamică, unde angajații au mai multe oportunități ca oricând, companiile din România caută soluții pentru a reduce rotația de personal și a crește productivitatea echipelor, oferind un mediu de lucru stabil și plăcut. Potrivit unei analize Extasy, în urma interacțiunii cu angajatorii, top trei instrumente pe care companiile le utilizează pentru a-și motiva și mulțumi angajații sunt:
- oferirea de beneficii,
- feedback-ul constructiv, o atmosferă plăcută de lucru și oportunități de creștere,
- programul flexibil.
Tot mai multe companii fac tranziția către bugete pe care angajații le utilizează așa cum își doresc, acest aspect devenind etalon în negocieri cu prospecții.
„Extasy vine ca o completare a ofertei standard existente pe piața din România și susține eforturile angajatorilor în a-și păstra angajații și a le oferi pachete extrasalariale competitive. Cele 19 categorii permit configurarea de beneficii în funcție de personalitatea și gusturile angajaților, care pot alege experiențe ce oferă timp de calitate practicând pasiunile dorite, a încerca alte pasiuni, singuri sau în echipă, cu familia și copiii, cu prietenii”, spune Bogdan Buta, cofondator Extasy.
Companiile care utilizează soluția corporate oferită de Extasy pot accesa voucherele pre-plătite de experiențe pentru a le include în pachetele de angajare, bonusarea angajaților, ca beneficii cu fiscalitate redusă (acordate la sărbători legale cu suma neimpozabilă de 300 de lei/ angajat și copii minori ai acestuia/ eveniment), oferirea de premii periodice și cadouri pentru parteneri și alți stakeholderi. Angajatorii pot accesa în versiunea corporate a aplicației și organizarea de team events și teambuildings și pot face, inclusiv, abonamente lunare pentru experiențele listate.
„Platforma le permite companiilor să vadă cu precizie ce activități le plac cu adevărat angajaților, fiind un bun instrument pentru departamentele de HR, care își pot construi strategiile de beneficii pornind de la date aplicate, reale, iar angajaților le oferă posibilitatea de a se programa la experiențe în funcție de programul lor sau disponibilitate. Poate fi neplăcut pentru anumiți angajați atunci când managerii programează o acțiune pentru echipa, iar aceștia nu o pot onora din diverse motive”, spune Sveatoslav Vizitiu, cofondator Extasy.
„Am utilizat Platforma Extasy cu succes în a oferi Positive Reinforcement pentru extra mile sau rezultate anul trecut, tocmai pentru gama largă de alegeri în a recompensa oamenii performanți din echipele departamentelor. De asemenea, pe lângă cadourile tradiționale de Crăciun, am oferit echipei vouchere de experiențe Extasy, colegii au apreciat enorm că au avut posibilitatea să le utilizeze inclusiv acum, în vară, pentru hobby-urile preferate”, spune Cristiana Gavriș, HR Manager Untold.
În topul achizițiilor corporate se află experiențele care cresc sau întăresc coeziunea în echipe (rafting, karting, escape rooms) – echipele cu gradul ridicat de coeziune sunt și cele mai funcționale și productive.
Pe locul al doilea sunt voucherele de diferite valori, oferite de companii angajaților, care aleg, în funcție de preferințe, experiențele dorite. Punctele sunt oferite lunar/trimestrial sau ca și recompensă internă pentru performanțe/atingerea target-urilor. Este un tool eficient de a promova excelența, eforturile extra depuse de angajați, recompensa pentru performanțe.
Pe locul al treilea sunt experiențele de relaxare – SPA-ul fiind cea mai accesată categorie.
Prețurile experiențelor pornesc de la 40 de lei/ experiență și pot ajunge până la 15.000 de lei – pentru un zbor cu elicopterul pentru 1-3 persoane, cu vizitarea a 5-6 locații emblematice în Transilvania.
Be the first to comment