Prima ediție SAGA Festival s-a încheiat în aplauzele publicului, care în decursul celor trei zile s-a bucurat de muzica unora dintre cei mai mari artiști din lume, de un show fantastic și de un concept unic în România. Imaginația și energia stau la baza SAGA, iar cei care au trecut porțile festivalului au avut parte de o serie de experiențe inedite și de câteva zile în care au putut descoperi un spațiu transformat complet într-unul inovator și neașteptat. Peste 45.000 de oameni, din peste 30 de țări, au fost împreună în fiecare zi de festival, au fost apropiați și conectați unii cu ceilalți, dar și cu artiștii lor preferați.
Pornind de la Source, energia a plecat către toate celelalte scene, Heat, Spark, Switch, Silent Disco, Bairam și Secret Stage, și a umplut Romaero de lumină și vibrație, iar festivalierii s-au încărcat cu bună dispoziție, s-au distrat, s-au simțit liberi și au legat noi prietenii.
Tiesto, Clean Bandit, John Newman, Nicky Romero, Sickick, W&W, Vini Vici, Amelie Lens, Deborah De Luca, Maceo Plex, Carl Cox, Meduza, Fisher și Artbat sunt doar câțiva dintre artiștii care au urcat pe scenele SAGA și au încântat publicul cu show-uri speciale. Vineri, în prima zi de festival, Don Diablo și-a lansat noul album, Forever, pe care festivalierii l-au ascultat în exclusivitate, iar Alan Walker și-a lansat duminică EP-ul Walker Racing League. Tot duminică, Masked Wolf, venit pentru prima dată în Europa la SAGA, a avut o surpriză pentru fanii lui și a cântat împreună cu unul dintre cei mai iubiți artiști din România, Grasu XXL, iar Nervo au avut-o invitată specială pe Alexandra Stan, care a cântat piesa Come into my world, lansată recent împreună cu duo-ul DJ australian.
Sâmbătă, faimosul artist John Newman și-a surprins fanii cu un DJ set incendiar, un show complet diferit de cele cu care și-a obișnuit publicul.
Una dintre surprizele festivalului a fost reprezentată de scena secretă dintr-un avion complet modificat. Artiștii care au urcat pe mainstage au fost extrem de aproape de public și la Secret Stage, unde au avut seturi speciale și s-au distrat împreună cu fanii. Aceștia și-au cunoscut DJii preferați la SAGA și au interacționat cu ei așa cum nu au avut ocazia până acum, prin sesiuni de meet & greet, în care au creat o conexiune unică.
“Iubesc România. Este una dintre țările cu cel mai tare public din lume, mulțimea simte muzica și este o bucurie pentru fiecare artist să fie aici. Faptul că festivalul SAGA a avut loc pe un aeroport mi se pare o idee foarte bună, nu se întâmplă foarte des, este ceva unic”, a spus Tiesto.
În fiecare seară, festivalierii s-au bucurat de show-uri speciale de drone, între 5 și 7 minute de zboruri deasupra scenei cu animații transformaționale declinate din icosaedru, elementul central SAGA, ce au adus mesaje de iubire pentru fani și faptul că, împreună, #WeAreSaga.
Duminică, după trei zile care au conturat perfect startul celui mai mare festival EDM din București, au fost anunțate zilele pentru SAGA 2022 – 3, 4, 5 iunie.
“A fost o energie fantastică la SAGA, publicul a fost uimitor, peste 45.000 de oameni din toată lumea s-au distrat împreună în fiecare zi de festival, artiștii au fost extrem de încântați și am simțit în jurul nostru doar bucurie și sentimentul de prietenie. Le mulțumim tuturor celor care au plecat în această călătorie alături de noi și care ne-au susținut necondiționat. Suntem fericiți pentru această primă ediție și ne gândim la următoarea, care va avea loc pe 3, 4 și 5 iunie 2022, în București. Așadar, vom începe vara împreună. Deja purtăm discuții cu artiștii, avem nume mari pentru anul viitor, pe care vom începe să le anunțăm în numai câteva săptămâni. Publicul este cel mai important pentru noi și ne dorim de fiecare dată să-l surprindem cu cele mai interesante proiecte. Tot ce putem spune în momentul acesta este că ne vom reîntâni mai repede decât vă imaginați”, a declarat Allan Hardenberg – CEO ALDA.
Trei zile, peste 100 dintre cei mai apreciați artiști internaționali și locali, un public formidabil, design-uri unice și show-uri spectaculoase, așa a fost SAGA – The Take Off Edition.
Be the first to comment