Peste 10.000 de rezervări și solicitări de rezervare în primul an pe Travlocals – platforma românească de booking

Peste 10.000 de rezervări și solicitări de rezervare în primul an pe Travlocals - platforma românească de booking

Decembrie este luna în care platforma de booking Travlocals împlinește un an de la lansare. Deși a fost un an greu pentru industria turismului, rezultatele încurajatoare au continuat să apară. Dacă în iunie, pe site erau realizate peste 800 de rezervări și solicitări de rezervare, acum numărul acestora e de 10 ori mai mare, fiind de peste 10.000. Mai mult decât atât, peste 3.300 de persoane și-au făcut cont pe platformă, număr care a crescut considerabil în ultima jumătate de an, fiind de 4 ori mai mare decât în primele 6 luni de activitate, când pe platformă erau înregistrate 700 de conturi.

Radu Fusea, fondatorul Travlocals, a declarat că „nu cred că are rost să mai spun și eu, încă o dată, ce an dificil a fost pentru noi toți. Știm bine asta, am trăit-o pe propria piele, dar printre toate greutățile, pandemia a adus și câteva lucruri bune, iar printre ele se află și interesul românilor pentru țara lor. Ce ne bucură însă și mai mult este că interesul acesta e unul real, și nu de suprafață. Poate că a apărut în urma lipsei posibilității de a pleca în străinătate, dar încetul cu încetul s-a transformat în dorința de a descoperi cât mai multe locuri frumoase din România. Putem observa asta prin faptul că mii de persoane rezervă constant serviciile noastre. Mai mult decât atât, gradul acestora de satisfacție este unul ridicat, 95% dintre sutele de review-uri lăsate spațiilor de cazare fiind de 5 stele.”

În același timp, la un an de la lansare, au fost încheiate peste 165 de parteneriate, dintre care 125 spații de cazare și peste 40 de experiențe turistice. Printre experiențele autentice se regăsesc plimbările cu sania trasă de husky în munții Harghitei, experiența Heliski – aventură de o zi sau mai multe la ski, în locuri unde se ajunge doar cu elicopterul sau escapadă unică în Munții Făgăraș, la Observatoarele de faună sălbatică Bunea și Comisu.

Andreea, proprietar Loft Chalet, spune că: „pentru turiști, Travlocals înseamnă timp prețios câștigat, pentru că au la un click distanță cele mai frumoase locații în funcție de regiune, tip de cazare sau activități, pe o platformă modernă și ușor de folosit. Totul fără comision. Ei pot intra în contact direct cu proprietarii și pot obține cel mai bun preț pentru rezervări (fără intermediari). Pentru noi, Travlocals înseamnă o comunitate informată de potențiali clienți care apreciază „slow tourism”, calitatea peste cantitate, tihna peste grabă, experiențele autentice și care încurajează dezvoltarea turismului local.”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația boio.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe boio.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*