Origin and Natural a conturat în 2022 planurile pentru un business îndrăzneț și inovativ din pasiunea pentru sustenabilitate și grija față de mediu. Afacerea care produce produse din piele naturală reciclată, accesorii de marochinărie moderne, high-tech și decorațiuni pentru casă, este unică în România și are o misiune îndrăzneață de a demonstra că inovația, sustenabilitatea și calitatea merg mână în mână.
Se știe deja de multă vreme că industria de îmbrăcăminte și marochinărie este una dintre cele mai poluante industrii din lume din cauza sutelor de mii de tone de deșeuri generate în fiecare an. Tocmai de aceea, Origin and Natural a făcut un prim pas în conștientizarea unei probleme la nivel mondial și își dorește să aducă schimbarea de care cu toții avem nevoie.
”Prin produsele Origin ne dorim să aducem în viața oamenilor produse sustenabile, proiectate cu un tratament eco nepoluant, consum redus de apă și energie și care sunt foarte rafinate prin procesul de fabricație și design. Ambalajele noastre sunt certificate FSC și sunt fabricate cu materiale reciclate (carton, hârtie și lipici pe bază de apă). Scopul nostru va fi întotdeauna să aducem în viața oamenilor produse calitative cu cel mai mic impact posibil asupra mediului.” a declarat Maria Suzana Stamatie, Co-owner Origin and Natural.
Procesul de producție se realizează în exclusivitate in Europa, materia primă este produsă în Germania, produsele sunt proiectate în Paris și ulterior sunt fabricate în România, la Iași. Pe segmentul produselor din piele naturală reciclată nu mai există nicio altă companie care să producă astfel de produse în România.
”Pielea pe care noi o folosim la fabricarea produselor Origin and Natural se produce mult în Germania, Danemarca, Italia și am observat o creștere și în Franța. Piața mondială a pielii reciclate este într-o etapă de dezvoltare accelerată și se așteaptă să înregistreze o rată de creștere constantă în următorii ani, până în 2030. Piața globală a pielii reciclate este răspândită pe tot globul, însă regiunea dominantă este Europa. Între timp, se prevede că regiuni precum Asia și America de Nord vor fi martorii unei creșteri treptate a pieței, datorită creșterii gradului de conștientizare a produselor din piele reciclată și a beneficiilor acestora pentru mediu.” a declarat Maria Suzana Stamatie, Co-owner Origin and Natural.
Obiectivul de business al brandului Origin and Natural este să ajungă la o medie de vânzări de 6000 de euro pe lună, iar pentru 2023 estimează că ținta de 10.000 de euro va fi depășită. Compania țintește 120.000 euro cifră de afaceri în 2023, obiectiv susținut de creșterea numărului de produse din piele naturală reciclată. În acest sens, lucrează la dezvoltarea unui program de colectare și reciclare a huselor de telefon, urmând ca acest proiect să fie aplicat pentru toate produsele din site.
Media de preț a produselor sub brandul Origin and Natural este de 156 de lei, cel mai comandat produs fiind setul de suporturi rotunde pentru pahare, modelul pe negru, urmat de husa pentru Airpods.
„În prezent, lucrăm la extinderea gamei de produse şi crearea de noi parteneriate cu retaileri şi distribuitori. Am demarat în acest moment listarea de produse pentru Emag Ungaria și Bulgaria, Suntem prezenți în Emag Romania, Vivre, Elefant, Glami și Etsy. Intenționăm să intrăm curând și pe Fashion Days. Ne dorim ca Origin And Natural să fie prezent cât mai mult pe piaţa din Europa.” a declarat Maria Suzana Stamatie, Co-owner Origin and Natural.
Portofoliul de produse Origin and Natural cuprinde huse pentru laptop și telefon, portofele, port-documente, protecție de birou, suport pentru pahare și farfurii, accesorii pentru organizare etc, toate confecționate din piele naturală reciclată. Compania a încheiat un parteneriat cu un wine shop și a creat pachete cadou care includ o sticla de vin Bio (alb, rosu, rose), două pahare, suporturi din piele reciclată pentru pahare, un semn de carte din piele reciclată și un tirbușon.
Be the first to comment