Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând cu cele de bază, de la grupuri sanitare și până la dotări și continuând cu absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale Sascut-Sat, din județul Bacău, o școală în care ferestrele vechi se deschideau la fiecare pală de vânt, ploua în clase, iar copiii erau nevoiți să se mute cu tot cu bancă mai spre ușă, ca să își poată face temele în continuare.
Acum, 175 de elevi, printre care se numără și elevi olimpici, cu rezultate excepționale, se bucură de un mediu de învățare cu condiții foarte bune, datorită implicării profesorilor, a organizației Narada și comunității. Școala din Sascut-Sat a fost prima care a răspuns apelului lansat de Narada, când a fost nevoie de profesori care să digitalizeze materia, astfel încât copiii să aibă acces online la educație.
Însă, după cum declară Andrada Munteanu, Președinte al organizației Narada: „deși ei erau extrem de uniți să-i ajute pe ceilalți și să contribuie absolut voluntar în digitalizarea curriculumului, acoperișul lor avea găuri, sau aveau ferestre care se deschideau în timpul furtunilor sau viscolului din iarnă și copiilor le ploua sau le ningea pe caiete; podelele lor aveau zeci de ani, iar ușile lor nu se mai închideau. Iar atunci când au pus o alertă pe HartaEdu, la un moment dat le-a venit și lor rândul. Și zic „la un moment dat” pentru că nu au fost neapărat printre primele alerte finalizate, dar sunt cu siguranță printre cele mai solide, printre alertele care au primit cele mai multe fonduri pe HartaEdu. După cum ați văzut, nu ne-am oprit la a le schimba ferestrele când am auzit povestea copiilor care își luau băncuțele și se mutau mai încolo când se deschideau geamurile și așteptau să le plouă lângă caiete, dar își făceau în continuare lecțiile, ci ne-am gândit să schimbăm fața întregii școli. Și atunci am schimbat și ușile, și parchetul și astăzi practic clădirea pe care ați văzut-o dă un cu totul alt sentiment copiilor.”
Acest lucru a fost posibil în primul rând datorită intervenției directoarei adjuncte a școlii din Sascut-Sat, Carmen Stanciu, profesoara care a cerut ajutorul Narada pentru a soluționa această reală urgență:
„În momentul în care am văzut că avem mijloace moderne, cum ar fi tablele interactive, chiar mi s-a părut culmea să avem table interactive, dar să ne plouă în școală. Chiar mi se părea inadmisibil. Și atunci m-am gândit că trebuie să fac ceva în acest sens. Deși aveam un proiect la nivelul primăriei care era în curs – dar știți cum este cu birocrația – însă e atât de greu să duci la bun sfârșit un proiect, încât am spus că nu mai putem avea răbdare. Mai ales că a fost și pandemia și a trebuit să deschidem geamurile foarte des și s-a agravat problema, s-au deteriorat mult mai rapid. M-am gândit că Narada ar fi șansa noastră. De aceea am și scris această alertă, începând cu ferestrele și ulterior cu parchetul și cu ușile pentru că, într-adevăr și acestea erau o necesitate la nivelul școlii noastre. Contează foarte mult în procesul educațional să ai și un mediu prielnic. Iar Narada, sprijinul nostru, pentru noi a reprezentat omenie, profesionalism, siguranță, atingerea obiectivelor, formarea unor OAMENI”.
„În momentul în care am fost acolo, în noiembrie anul trecut și am văzut ferestrele și i-am ascultat pe copii, mi-am dat seama de un lucru: Toată viziunea asta pe care noi o avem la Narada pentru educația viitorului, o educație care este în acord cu nevoia copilului de astăzi, din 2022 nu poate să fie îndeplinită atâta vreme cât el are încă nevoi de bază”, precizează Andrada Munteanu.
Soluționarea problemei școlii a fost posibilă prin efortul susținut al profesorilor care au scris o alertă pe HartaEdu.ro, platforma dezvoltată de Narada şi susţinută de partenerii strategici Mastercard, BRD Groupe Société Générale, Nuclearelectrica.
În continuare, la nivel național, 500.770 de elevi nu au acces la o bibliotecă, una din 6 școli din România nu are acces la o sursă autorizată de alimentare cu apă, 1/2 din şcolile din România nu au o sală de sport, 845.000 elevi nu au acces la un laborator de științe și nu mai puțin de 230.000 de elevi nu au acces la grupuri sanitare în incinta școlii.
Pe HartaEdu.ro, platforma-voce a tuturor școlilor din România, valoarea donațiilor ce schimbă lumea se ridică la suma de 2.104.721 de lei, 14.053 de elevi au fost ajutati și 140 de alerte au fost rezolvate de comunitate şi mediul de business. HartaEdu.ro poate fi accesată de profesori, de alte persoane implicate în procesul de învățământ și chiar și de părinții care doresc să semnaleze urgențe ale școlilor, sălilor de clasă, dascălilor și elevilor.
Aproximativ 900 de alerte aşteaptă soluţionare și peste 250.000 de elevi au în continuare nevoie de ajutor. Modelul de succes al școlii din satul Sascut, judeţul Bacău poate fi replicat la nivelul a mii de alte școli, prin implicarea societății și a mediului de business. HartaEdu înregistrează nevoi și oferă o punte de legătură între mediul de business şi şcoală, astfel încât urgențele unităţilor de învăţământ din țară să fie soluţionate. Companiile care doresc să investească, prin bugetele de CSR, pot alege unitatea de învăţământ pe care să o susţină.
Be the first to comment